Cel mai iubit dintre olteni

La 13 mai oltenii de pretutindeni sărbătoresc o zi specială a celui care a aprins scânteia Universității Craiova, care a transformat o echipă în campioana unei mari iubiri, Ion Oblemenco

Pe Ion Oblemenco l-am văzut lângă mine o singură dată în viață, era 1993, trecuseră 10 ani de la performanța Științei, iar pe Centralul din Bănie, se organizase un meci demonstrativ între Universitatea și Rapid. 

Eram copil de mingi și eram fascinat de Oblemenco, prima carte citită despre fotbal era „Oblemenco și campioana unei mari iubiri”, a lui Marius Popescu. 

Acolo cred că am citit cele mai sincere amintiri ale unui fotbalist, care a povestit cum l-a alungat Craiova, cum a ieșit din spital, după o operație de ulcer, și a bătut de unul singur Rapid și Steaua, 6-4 și 6-2, ambele la București, în sezonul 72-73, urmat apoi de primul titlu din istoria Universității Craiova, 1974.

Țin minte și acum, a venit o minge în out, am luat-o și i-am dat-o lui Oblemenco. A dat mâna cu mine, mi-a zâmbit și m-a întrebat la ce antrenor sunt. 

A mai trăit 3 ani de atunci și s-a stins pe terenul de fotbal, la doar 51 de ani, în Maroc, fiind antrenor al Hassaniei Agadir. După moartea sa, Craiova a numit Centralul după numele său, iar Știința a început odată cu „tunarul din Bănie”.

Idol? Oblemenco!

Când i-am întrebat pe Ilie Balaci sau pe Victor Pițurcă despre idolul copilăriei, amândoi au răspuns fără să stea pe gânduri: Nelu Oblemenco. 

Pe lângă faptul că rupea la propriu plasele porților și recunoștea în cartea lui Marius Popescu faptul că simte milă de cele mai multe ori când se afla în fața portarilor, Ion Oblemenco era un om foarte bun. 

Despre bunătatea sa scrie și Ion Jianu în cartea „Oblemenco, meciul cu viața!”, descriind în detaliu toată viața celui care a detonat explozia performanței la Craiova. 

Până să vină de la Rapid la Craiova, deși fusese crescut de Universitatea, echipa din Bănie nu speria pe nimeni, era o grupare de pluton în Divizia A. 

Au început să apară și golurile, meciul cu Fiorentina din 1973, după ce Craiova terminase pe 2, iar Centralul din Bănie era neîncăpător. 

Oltenii și-au dat seama că Universitatea poate să dea oricând ora exactă în fotbal, peste Capitală. Oprea, Manta, Niculescu, Bădin, Deselnicu, Velea, Strâmbeanu, Ivan, Niţă, Balaci, Berneanu, Ţarălungă, Oblemenco, Bălan, Pană, Boc, Ştefănescu, Marcu, Stăncescu, Kiss, Chivu, Negrilă, Constantinescu şi antrenorii Constantin Cernăianu şi Constantin Oţet sunt cei care au făcut „Centralul” să trăiască primele momente istorice. 

Primul titlu din 1974, cu Oblemenco pe brațe, i-au adus Științei cea mai frumoasă metaforă din fotbalul românesc: Campioana unei mari iubiri. Era primul surâs, primul strigăt de fericire al oltenilor, toate pornite de la Oblemenco. 

A fost primul moment când majoritatea românilor țineau și cu o altă echipă în afară de Steaua, Dinamo și Rapid, era Universitatea Craiova.

Balaci: „A murit de inimă rea!”

Ion Oblemenco este o icoană în Oltenia, iar regretatul Ilie Balaci îmi povestea: „De om bun ce era, Oblemenco punea totul la suflet. Într-o zi, prin 92-93, Mircea Canțăr l-a făcut bețiv, că bea vodcă la halbă, că e un atârnător! El a pus la suflet. 

Pe mine m-au alergat cu pietre și m-au alungat, pe Nelu l-au alungat din oraș, că așa e la Craiova, când simt ei că nu mai ești bun, devii mârțoagă! Dar să știi că a făcut infarct de la vorbele grele ale lui Canțăr!”. 

Textul lui Canțăr îl găsiți și-n cartea lui Ion Jianu, Oblemenco, meciul cu viața. Desigur, Ilie Balaci povestea mai ceva ca Ion Creangă, spunea că preluase aptitudinea de la Cernăianu și Deselnicu. 

Petre Deselnicu îl iubise enorm pe Oblemenco, ba chiar avea și o vorbă: „L-am pupat mai mult pe Oblemenco decât pe nevastă-mea, la câte goluri a dat pentru noi!”. De la Corabia și până la Craiova, an de an, la 13 mai, oltenii se închină cu două mâini la cel care le-a dat dragostea și simbolul Universității Craiova. 

Pentru că Nelu Oblemenco a fost cel mai bun dintre olteni, iar vocea lui Tudor Gheorghe trezește oricând stadionul, cu: Muicăăăăăăăăăăă, suntem neam de piatră!