International   •   Campionate   •   AC MILAN

AC Milan pregătește un val de transferuri: aglomerație la plecări, nume importante la veniri

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 13 mai 2023

Pe lângă Tătărușanu și Ibrahimovic, ale căror contracte cu AC Milan expiră, vor reveni la echipele lor după împrumut Dest (Barcelona), Bakayoko (Chelsea) și Brahim Diaz (Real Madrid), iar alți cinci rossoneri trebuie să-și caute club.

Fosta campioană a Italiei pregătește o revoluție la finalul sezonului, anunță La Gazzetta dello Sport. Nu mai puțin de 10 jucători își vor face bagajele, unii plecând din cauza vârstei, alții pentru că le expiră contractele, iar altă categorie pentru că nu au dat satisfacție. 

Din prima tranșă fac parte Tătărușanu, Mirante și Ibrahimovic, ce termină pe 30 iunie acordurile cu rossonerii și se apropie și de finalul carierei. Apoi vin fotbaliștii împrumutați, de care Stefano Pioli nu mai are nevoie, evoluțiile lor fiind sub așteptări, Dest (Barcelona), Bakayoko (Chelsea) și Brahim Diaz (Real Madrid).

Origi și Messias, viitor în dubiu


Tot dintre rezerve se aleg și ceilalți indezirabili pentru sezonul viitor. Adli, respins de Pioli, va căuta o soluție pentru a juca. Ballo-Touré, în cazul unor oferte, nu ar fi reținut nici el, în timp ce Rebic a ajuns la finalul ciclului rossonero. 

Neclar este și viitorul lui Origi, folosit destul de puțin și cu cifre slabe. Belgianul ar putea pleca împrumut în Premier League sau în Turcia ori ar rămâne tot ca backup pentru titulari. Nici cu Messias lucrurile nu sunt prea clare. "E apreciat, dar nu a făcut saltul de calitate și poate plăti în cazul sosirii unui mijoocaș dreapta", scrie sursa citată.

Cinci nume pe lista achizițiilor

Gazzetta a alcătuit și o listă cu posibilele "ținte" din mercato estival: Marko Arnautovic (Bologna), Alvaro Morata (Atletico), Ruben Lostus-Cheek (Chelsea), Carney Chukwuemeka (Chelsea) și Exequiel Palacios (Bayern Leverkusen). Prioritățile Milanului sunt un mijlocaș central în stilul Kessie, un vârf de careu plus o extremă dreapta, însă totul depinde și de buget, astfel încât calificarea în grupele Ligii este o variabilă foarte importantă.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.