Liga 1

Discuții aprinse la cozile de la Arena Națională: „Asta este Steaua”+ „Rapid a făcut blat cu Farul”

Foto: Fani FCSB

Articol de Cătălin Stroia, Cristian Dragomir (video)   —  duminică, 14 mai 2023

În acest weekend casele de bilete de la Arena Națională au fost luate cu asalt de suporteri dornici să-și ia tichet pentru duelul dintre FCSB și CFR Cluj, programat duminică, de la ora 21:00. Conform ultimelor, estimări vor fi peste 42.000 de mii de spectatori la meci. 

Gazeta Sporturilor a fost prezentă la casele de bilete de la Arena Națională, unde a luat pulsul fanilor despre șansele celor de la FCSB în lupta pentru titlu.

VIDEO. Cine este Steaua: „Nu mă ajută doar o siglă. Steaua e în Liga 1”


Suporterii au spus că apreciază jocul celor de la FCSB din ultimele meciuri și sunt împărțiți în a alege cine conduce în acest moment echipa pe banca tehnică dintre Elias Charalambous, Mihai Pintilii și Gigi Becali. Majoritatea fanilor consideră dubioase victoria Farului cu 7-2 în fața Rapidului.

Iată mai jos cele mai importante răspunsuri ale fanilor prezenți la casele de bilete:

  • Vrem să mergem să ne bucurăm din nou de titlu ca-n 2015. Ca suporter adevărat. Steaua este doar pe Arena Națională. Și Elias și Mihai Pintilii conduc foarte bine echipa, nu poți spune că unul este mai sus decât celălalt. Se fac multe jocuri în zona de conducere și sigur a fost blat la Rapid cu Farul. Am citit că se va face o depunctare a FCSB-ului și mă gândesc că se va realiza pentru a nu lua campionatul.
  • Steaua este doar a lui Gigi Becali și e în Liga 1. Se pare că Elias și Mihai fac o echipă bună și ar fi bine să meargă în continuare. Relația dintre cei doi este una foarte bună. Ar trebui ca FRF să-i lase pe jucători și să nu pună presiune așa mare, să se joace corect. Mi s-a părut ciudată partida dintre Farul și Rapid. Joci acum acasă cu suporterii lângă tine și faci 0-0 cu Sepsi și te faci de râs!
  • CSA și-a pus doar sigla pe piept, iar asta nu-mi aduce nicio satisfacție, Steaua e doar în Liga 1. Gigi Becali e la conducere, nici Elias și nici Pintilii. Nu cred că a fost blat la Farul-Rapid. Rapidul are o echipă bătrână, iar Farului i-au intrat toate.
  • Nu contează cine e antrenor. Important e să câștige Steaua. Ne-a furat Farul cu Rapid, a fost blat. Dar o să ne luăm revanșa și-i batem pe rapidiști în ultima etapă.
  • Steaua lui Becali este cea adevărată pentru că este recunoscută și de UEFA. Avem și Cupa Campionilor plus coeficientul recunoscute, iar restul nu mai contează. Îmi place echipa sub comanda lui Pintilii, iar cu el putem ajunge în grupe în Champions League. Charalambous e doar de fațadă. Nu cred că a fost blat la Farul-Rapid, dar a fost ciudat. Cred că FCSB ar putea fi încurcată de FRF, dacă s-ar aplica depunctarea în urma comentariilor făcute de Gigi Becali. Mă refer aici la cazul cu doamna arbitru.

S-au vândut toate biletele disponibile la FCSB - CFR Cluj. Se mai deschide un inel pe Arena Națională


Până la ora 14:00, fanii FCSB au cumpărat toate biletele disponibile, aproximativ 42.000. Astfel, trupa roș-albastră a luat azi o decizie de ultimă oră.

Datorită cererii mari, FCSB va deschide și inelul 1 de la peluza oaspeților. De regulă, acesta este închis, pentru că la inelul 3 al peluzei stau fanii echipei oaspete.

Astfel, în total, vor fi puse la vânzare alte aproximativ 5.000 de tichete. Suporterii își pot cumpăra noile bilete începând cu ora 14:00, atât online, cât și la case, până la ora meciului.

Prețurile biletelor la FCSB - CFR Cluj

  • VIP 1 - 120 LEI
  • VIP 2 - 100 LEI
  • VIP 3 - 75 LEI
  • Tribuna 2 - 50 LEI
  • Peluza - 30 LEI

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.