Nervii lui Alibec, nervii lui Hagi

„Ce faci? De ce mă filmezi? Mă spionezi? Ăsta e spionaj”, a strigat Gică Hagi la un cameraman care-l filma dintre cele două bănci de rezerve. S-a întâmplat la finalul meciului de la Craiova în care Farul a supraviețuit în zece oameni unei reprize de asediu, cu șuturi din toate pozițiile în portar, în bară sau pe lângă. 

Nervii legendarului patron-antrenor sunt normali. Play-off-ul se apropie de final și cea mai mică greșeală de poziționare, 20 de centimetri mai la stânga sau mai la dreapta sau orice decizie de arbitraj poate face diferența dintre o echipă campioană și una care a tras tare până la final, dar a pierdut. 

În același timp, însă, nervii pot reprezenta ei înșiși diferența dintre un final cu confetti și We Are the Champions și unul sec, cu tricouri transpirate și liniște de înmormântare în vestiar. Iar Farul în acest moment este un microcosmos în care presiunea țâșnește din pământ ca petrolul din stepele texane, acum un secol. 

Istoria fotbalului e plină de campioane ale publicului care au sucombat din cauza presiunii. Un caz, însă, e mai spectaculos decât toate. 

S-a întâmplat în Premier League în sezonul 1995-1996. Newcastle United, antrenată de legendarul Kevin Keegan, era favorita tuturor. Juca un fotbal spectaculos care atrăsese porecla The Entertainers, a condus campionatul, a avut 12 puncte avans față de Manchester United, însă în cele din urmă a pierdut tot. 

Cu trei etape înainte de final, cu diferența uriașă de puncte risipită de clubul lui Keegan, Alex Ferguson a sugerat că Leeds și Nottingham Forest, două din ultimele 3 adversare ale contracandidatei la titlu, nu vor da totul în meciurile respective. 

După 1-0 cu Leeds, Keegan a explodat în direct la Sky: „Am tot tăcut, dar vă spun ceva acum. (Ferguson) A scăzut în ochii mei când a spus asta. Puteți să-i transmiteți că încă suntem în lupta pentru titlu, iar el va trebui să joace și să scoată ceva din meciul de la Middlesbrough….și….și…vă spun sincer că mi-a plăcea la nebunie să îi batem în lupta pentru titlu. La nebuniee!”.

Sub o presiune imensă și cu un manager tulburat profund de jocurile psihologice ale lui Alex Ferguson, Newcastle n-a mai bătut pe nimeni până la final și a terminat la patru puncte în spatele lui Manchester United.

Pentru experții din Premier League, criza de isterie a lui Keegan a rămas simbolul prăbușirii unei echipe populare, chiar dacă pe teren declinul începuse imediat după Crăciun și s-a accentuat prin transferul capriciosului Faustino Asprilla, care a schimbat întreaga dinamică de joc a echipei. 

Evident, finalul din acest sezon de Liga 1 nu poate fi comparat cu drama fotbalistică epică petrecută acum 27 de ani în Anglia. Dar există semnale serioase că Farul - echipa cu joc plăcut - ar putea pierde titlul într-un moment în care toată lumea - mai puțin fanii FCSB - își dorește ca Hagi să ia campionatul.

Un titlu se pierde și se câștigă cu mintea. O minte tulburată prea tare de miză poate fi nocivă, iar gestul lui Alibec de dinainte de pauză e dovada perfectă! Un băiat capricios, un fotbalist care și-a ratat potențialul uriaș, atacantul care a dat Farului o altă dimensiune în teren prin jocul său inteligent între linii și în careu a clacat într-un moment important. Echipa lui conducea pe un stadion dificil, iar diferența de puncte față de urmăritoarea FCSB îi permitea să piardă și meciul direct. 

Ce s-a petrecut în creierul lui Alibec în minutul 45+2?

Nu cumva nervozitatea căpitanului e doar o consecință a nervozității din club? Terenul este fertil. Chiar dacă în acest sezon a adoptat modelul occidental fără cantonamente înainte meciurilor de acasă, Hagi transmite constant presiune, își biciuie jucătorii cu gura, îi ceartă, îi înjură în gol, în eter, îi ține în ședințe, chiar dacă durata monologurilor iritate s-a diminuat. 

Spre deosebire de calmul Keegan, Hagi e mai mereu un butoi cu pulbere, dar în acest final de sezon nervozitatea lui s-a accentuat. Ieșirea la adresa cameramanului e un indicator că antrenorul Farului e dincolo de punctul de fierbere și numai un naiv își poate închipui că starea asta le dă celor din jur o siguranță și un echilibru mental.

Dacă Farul va câștiga titlul, istoria va uita momentul Alibec și lumea va lăuda pe drept prestația echipei din Ovidiu în fața unor cluburi cu bugete mai mari. Nervozitatea excesivă a lui Hagi va fi din nou validată de  performanța sportivă, după principiul “la fotbal, nu merge cu vorba bună”.  

Dacă, însă, titlul va merge spre FCSB, Hagi va avea o vară grea în care n-ar fi exclus să-și reconsidere abordarea psihologică a fotbalului modern. 

Uneori, progresul poate veni din capacitatea de a renunța la tot ce ai învățat tu că mergea acum 40 de ani. Iar ce merge în Liga 1 nu mai merge cu siguranță în cupele europene!