Campionate

Joan Laporta, anunț despre transferul lui Lionel Messi după ce Barcelona a devenit campioană: „Vom face tot ce putem”

+16 Foto
Joan Laporta // FOTO: Imago

Articol de Sergiu Alexandru  —  Monday, 15 May 2023

Barcelona este din nou campioană în Spania, după 4-2 cu rivala Espanyol, în etapa a 34-a din La Liga. Acum, catalanii vor să dea lovitura și să-l readucă pe Lionel Messi (36 de ani).

Formația lui Xavi a câștigat din nou titlu, după o așteptare de 4 ani, având un avans de 16 puncte față de Real Madrid, cu 4 meciuri rămase de jucat.

Joan Laporta, anunț despre Lionel Messi: „Vom face tot posibilul pentru a-l aduce”

La finalul partidei, Joan Laporta, președintele Barcelonei a vorbit despre ce urmează pentru formația catalană și despre posibila revenire a lui Lionel Messi, care-și termină în vară contractul cu PSG. Deși Barcelona are probleme financiare, Laporta anunță că va încerca să-l transfere pe atacantul argentinian de 36 de ani, care a plecat în 2021 de la Barcelona.

„Vom face tot ce se poate pentru a-l aduce la Barcelona. Sperăm să putem întări echipa. Facem totul pentru a putea o echipă și mai puternică, respectând fair-play-ul financiar”, a declarat Laporta despre Lionel Messi, potrivit Mundo Deportivo.

Acesta a continuat: „E o noapte istorică. Trebuie să-i felicităm pe jucători, pe cei din staff și pe cei din conducerea tehnică.  Am reușit să salvăm clubul, din punct de vedere economic, și am adus din nou bucurie fanilor. Xavi a lucrat mult pentru a oferi un fotbal de calitate și merită felicitări. Avem un antrenor mare. Am muncit mult și nu a fost deloc ușor”.

Javier Tebas, președintele La Liga, anunț despre întoarcerea lui Messi la Barcelona

Argentinianul pleacă de la PSG în vară și este dorit înapoi la Barcelona. Marea problemă este că echipa „blaugrana” depășește deja cu 200 de milioane de euro plafonul salarial impus de la La Liga și astfel ar fi imposibilă semnarea lui Messi fără ca alți jucători să mai plece.

„Plecarea lui Busquets este doar începutul drumului spre întoarcerea lui Messi la Barcelona.  Pentru a ajunge însă la capăt, trebuie să mai facă mulți pași. După controlul economic, se va decide dacă Barcelona va primi undă verde pentru a semna cu Messi”, a declarat Javier Tebas, citat de Fabrizio Romano.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.