Emilia Stroe, mama lui Denis Alibec (32 de ani), atacantul Farului Constanța, a dezvăluit că fiul ei a primit amenințări, după gestul făcut în meciul cu CSU Craiova, în urma căruia a fost eliminat.
Mama vârfului „marinarilor” a spus că Denis Alibec a fost acuzat de fani de faptul că ar fi luat cartonaș roșu pentru a nu juca în meciul decisiv în lupta la titlu cu FCSB de duminică, 21 mai. Emilia Stroe susține că Alibec i-a zis că nu a vrut în nicio secundă să-l lovească cu cotul în cap pe Ștefan Vlădoiu, fundașul dreapta al craiovenilor.
Mama lui Denis Alibec susține că atacantul Farului a primit amenințări după eliminarea primită în meciul cu CSU Craiova: „I-au trimis mesaje suporterii”
„Au fost foarte grele ultimele 24 de ore, Denis suferă mult. Nu se iartă pentru ceea ce a făcut, cu toate că el a stat, a analizat faza şi s-a uitat ore întregi.
Nu îşi explică. Îmi spunea: «Nu am vrut să îl lovesc sub nicio formă, doar să-l împing». Nu îşi explică cum s-a întâmplat. Suntem afectaţi pentru că s-a şi vorbit mult.
Am citit «n» mesaje că ar fi dat meciul pentru FCSB. De aia a luat roşu, pentru că a luat bani de la Gigi Becali. I-au trimis mesaje suporterii. Sunt şi online pe postările diverselor site-uri.
S-a uitat de 100 de ori la fază, dar a spus că nu a vrut nicio secundă să îl lovească. El crede că ar fi fost doar de cartonaş galben. Au fost intrări mai puternice de cartonaş roşu.
Când am văzut, simţeam că îmi stă inima. Nu puteam să cred. Două-trei ore nu mi-a venit să cred. După un sfert de oră, 20 de minute după meci m-a sunat şi era foarte supărat”, a declarat Emilia Stroe, potrivit Fanatik.
Emilia Stroe: „Denis Alibec suferă că nu va fi alături de echipă”
„Nu ştiu dacă este ghinionist, nu ştiu de ce s-a întâmplat aşa ceva, tocmai în acest moment, când mai sunt două meciuri. Suferă că nu va fi alături de echipă. Se învinovăţeşte şi spune că el va fi de vină dacă se întâmplă ceva.
Îl macină rău vina că s-a întâmplat, că a lăsat echipa. Şi-a dorit foarte mult. De când a venit la Farul visa să devină campion. Vă daţi seama că nu îi cad bine toate comentariile. A fost încurajat de toată lumea, inclusiv de domnul Hagi. Dar el se simte vinovat. Nimic n-o să-l aline.
Îi era frică să nu se piardă meciul. Domnul Hagi a fost mereu alături de el când a fost căzut”, a mai punctat mama lui Denis Alibec, potrivit sursei citate anterior.
{{text}}