De o săptămână, cel mai important jucător al celor de la CFR, Ciprian Deac (37 de ani), operat la umăr pe 16 aprilie, după meciul cu Sepsi, se antrenează zilnic, face alergare, recuperare și vrea să joace măcar în ultima etapă din play-off și în barajul pentru Conference League.
După înfrângerea cu FCSB, campioana CFR a ieșit complet din lupta pentru titlu. E pe locul 3, dar nu mai poate ajunge nici măcar pe doi, aflându-se la 7 puncte în spatele roș-albaștrilor, cu doar două runde rămase de disputat din acest play-off.
Ciprian Deac se antrenează 5-6 ore zilnic
Ardelenilor le-a lipsit enorm principalul lor pasator decisiv, veteranul Ciprian Deac, care a suferit o operație la umărul stâng după runda a 4-a fazei finale, în urma paridei cu Sepsi (2-1), când mijlocașul a și înscris golul victoriei. După intervenția chirurgicală, verdictul oficial a fost clar, sezonul se încheiase pentru el. Fără Deac, în 5 partide care au urmat, 4 de campionat și una în Cupă, CFR nu a mai adunat decât o remiză, cu CSU Craiova, în rest fiind învinsă de 4 ori.
Dar, deși are 37 de ani, pentru Ciprian Deac nimic nu pare imposibil. El a revenit la sală după numai câteva zile de la operație. Iar de o săptămână a intrat într-un program accelerat de revenire.
Merge zilnic la sală, unde se antrenează câte 2-3 ore, apoi face alergări, recuperare. Cei din club spun că „este incredibil! Pare indestructibil. Deja mișcă umărul. Nu a intrat încă la antrenamente cu echipa, dar se pregătește să o facă.
Vrea să își ajute coechipierii, să fie pe teren măcar la ultimul meci din play-off, cu Farul, pentru ca CFR să păstreze locul 3 și să joace barajul de Conference League”.
Ciprian Deac a mai avut episoade când a revenit mai repede decât se preconiza în acest sezon
N-ar fi prima revenire spectaculoasă în acest campionat, după probleme medicale, pentru Ciprian Deac. A mai făcut-o în octombrie 2022, când, după ce avusese glezna cât un pepene, în urma unui atac dur al arădeanului Damian Isac, a jucat după numai trei zile în meciul din grupele Conference League, cu Slavia (2-0), când a și marcat unul dintre goluri.
5goluri și 12 pase decisive a reușit Ciprian Deac pentru CFR în acest sezon, numai în SuperLigă
Apoi, în aprilie, la încălzirea de dinaintea partidei cu CSU Craiova, a căzut pe teren, acuzând dureri la genunchiul stâng. A rămas însă pe gazon și a jucat 80 de minute. A lipsit doar în următorul joc, în Cupă, după care a fost iar titular în remiza cu FCSB (1-1), când a evoluat iar, 85 de minute.
CFR Cluj, în pericol să-i piardă pe Braun și Krasniqi
Accidentat de Kolinger, colegul său, fundașul dreapta al ardelenilor, Cristopher Braun, a fost nevoit să părăsească terenul în ultimele minute ale primei reprize. Are încă dureri la genunchiul stâng, iar staff-ul celor de la CFR se teme că ar putea fi vorba despre o leziune a ligamentului coleteral intern.
Braun jucase foarte bine, el reușind, cât timp a evoluat, să îl neutralizeze pe Coman, cel care avea să semneze golul victoriei roș-albaștrilor. Și Ermal Krasniqi, abia revenit din Serbia, de la vindecătoarea Marjana Kovacevici, a suferit o recidivă și e puțin probabil să mai joace în acest sezon.
{{text}}