Altele

Alex Găvan este primul român care a cucerit Vârful Makalu din Himalaya

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 20 mai 2008

Alex Găvan, cel mai tânăr român care a urcat un vârf de peste 8.000 de metri, în 2006, a reuşit să escaladeze, în premieră românească, Vârful Makalu, "Marele Negru", din Himalaya, cu o înălţime de 8463m, în data de 12 mai, fără a folosi oxigen suplimentar sau şerpaşi.



Alpinistul şi fotograful român Alex Găvan a reuşit escalada muntelui Makalu şi cucerirea celui de-al cincilea vârf al lumii, pe 12 mai 2008, la ora 14.00 (ora Nepalului), după o ascensiune de zece ore facută de la bivuacul de la altuitudinea de 7800m.



Aflat la graniţa dintre Nepal şi Tibet, Makalu, ("Marele Negru") cu o înălţime de 8463m, este considerat unul dintre cei mai dificil de urcat munţi. Expediţia, iniţiată pe 10 aprilie de Alex Găvan şi Mihnea Rădulescu, aflat pentru prima dată în Himalaya, a fost prima tentativă românească de a atinge vârful himalayan. Din cauza unor probleme legate de aclimatizare, Mihnea Rădulescu a fost constrâns să abandoneze ascensiunea la altitudinea de 6800m (Tabăra Doi).



Rămas singur pentru a stabili celelalte două tabere superioare, Alex Găvan a efectuat o ascensiune rapidă de la altitudinea de 7400m cu un bivuac la 7800m. Regiunea superioară a traseului urmează o faţă stâncoasa de munte, înclinată la 45 de grade, cu pasaje scurte la 70 de grade, cu escaladă mixtă de gheaţă/zăpadă îngheţată/stâncă. Vârful este atat de îngust, încat Găvan a trebuit să se oprească la o jumatate de metru sub el pentru a nu deranja şi prăbuşi sensibila formaţiune de zăpadă de pe vârf .



Alex Găvan a atins vârful la exact 20 de zile dupa ce a ajuns în Tabara de Bază, la 4700m, şi la o oră după echipa din Kazakhstan, condusă de celebrul alpinist Denis Urubko.



Pentru a reuşi ascensiunea unui vârf de 8500 de metri, perioada de aclimatizare este de aproximativ cinci săptămâni. Planul iniţial prevedea stabilirea unei Tabere de bază avansate la altitudinea de 5.600 metri, urmând ca de aici să fie aşezate trei tabere intermediare, la 6.300 metri, 6.800 metri şi 7.400 metri, iar ascensiunea finală să pornească de la 7.800 metri la sfârşitul lunii mai.



În momentul acesta, Alex Găvan şi Mihnea Rădulescu se află în capitala nepaleză Kathmandu, recuperandu-se după zilele petrecute la peste 5000 de metri.



Alex îşi propune încă o tentativă pe Gasherbrum 2 (8035m). Este a doua întâlnire pe care o are cu acest munte, pe care a încercat să îl urce şi în 2007, dar a fost nevoit să se retragă de la 6900m din cauza riscului ridicat de avalanşă. Alpinistul va escalada muntele alături de alpiniştii italieni Gloria Brighenti şi Simone La Terra, cu care se va întâlni direct în Pakistan. Dacă totul merge conform planului, Alex va încerca o ascensiune rapidă din Tabăra de baza de la 5.000m către vârf.



Makalu a fost urcat prima data în 1955 de o echipă de alpinişti francezi şi doar cinci din primele 16 tentative de a-l escalada au avut succes. Makalu este singurul vârf nepalez de peste 8.000 de metri care încă nu a putut fi escaladat pe timp de iarnă.



Este a treia oară consecutiv când Alex Găvan reuşeşte o ascensiune în "Zona Morţii" ( zonă la peste 7500m, în care corpul uman nu se mai poate aclimatiza). În 2006, la 24 de ani, odată cu ascensiunea muntelui Cho Oyu (8201m, al şaselea gigant al lumii), Alex Găvan devenea cel mai tânăr alpinist român care a urcat un vârf de peste 8000 de metri. La doar zece luni după aceasta, pe 30 iunie 2007, Alex Găvan a urcat în premieră românească dificilul Gasherbrum 1 (8068m), din Pakistan, reuşind în acelaşi timp şi prima ascensiune în stil alpin pe un vârf de peste 8000 de metri a unui român.



Pentru acestă realizare, Alex a fost numit de Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă "Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine", alături de Horia Colibăşanu (pentru prima ascensiune românească a vârfului Dhaulagiri). În ascensiunile sale, Alex nu foloseşte oxigen suplimentar şi nu primeşte ajutorul şerpaşilor.



În lume sunt 14 vârfuri de peste 8000 de metri, cu o înălţime între 8012m (Sisha Pangma) şi 8850m (Everest). Toate aceste vârfuri de află în Asia Centrală, în regiunile de graniţă dintre Nepal, India, Pakistan şi China, în munţii Himalaya şi Karakorum.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.