Opinii   •   EDITORIAL

Circarii de la MApN

Articol de Narcis Drejan   —  marţi, 16 mai 2023

Din 2017 și până în prezent, conform fanilor manipulați, la echipa de fotbal a Stelei sunt de vină toți ceilalți, nicidecum angajații clubului sau generalii care dau chix pentru al 7-lea an consecutiv.

Ați văzut declarațiile lui Oprița de aseară, de după meciul pierdut, 0-3, cu Dinamo? Steaua luase și un 5-1 de la Iași, dovadă că din clipa în care CSA Steaua și-a mai dat un examen în incompetență, au lăsat-o toți moale cu fotbalul. 

Practic, Daniel Oprița ne dă tuturor de înțeles că la Steaua, chiar și Talpan își permite să sune antrenorul principal, că e un haos de nedescris. De exemplu, dacă nu știați, în etapa din perioada Paștelui, pe la stadion nu era nimeni, toată lumea liberă, că așa e la stat, iar Oprița n-a putut folosi cantonamentul. E greu să ai echipă departamentală, că la stat se respectă sărbătorile legale mai mult decât imnul și jurământul militar.

Umblă vorba prin Ghencea că dacă Talpan îi dă ordine lui Oprița, femeia de serviciu mai lasă câte o foaie cu indicații tactice pentru Balgiu, Chipirliu, Pacionel și Ciocoteală. Pentru că la Steaua se poate orice. 


Ajutați, dar incompetenți

Daniel Oprița n-a mai rezistat și a dat cărțile pe față. Avea dreptate, echipa cu cel mai mare buget se târăște prin Liga a II-a, din cauza incompetenței conducătorilor. Clubul CSA Steaua e la ani lumină de rivalul club din Ștefan cel Mare, CS Dinamo, ba chiar se gândesc bravii generali să înființeze secții de tras cu praștia, de fluierat a pagubă și de mâncat banii statului la propriu. 

Florin Talpan (dreapta)

Cu Lăcătuș, Steaua n-a fost în stare 2 ani să treacă de Liga a IV-a, iar în acești 6 ani, echipa n-a punctat nici la capitolul fani. Ba da, este campioană în angajați ai MApN, care înjură în social media. Dacă vreți dicționar de înjurături, căutați orice angajat sau pseudo-suporter stelist, căci un fan normal la cap n-ar scoate din tastatură asemenea oribilități (măcar de-ar înjura corect gramatical, dar cratima aia le pune mari probleme în timpul actului sexual cu persoanele decedate). Ei înjură ziariști, dinamoviști, fecesebiști, ordinea este aleatorie, doar asta fac. 


Angajații clubului, când veneau jurnaliști la stadionul Ghencea, pentru orice subiect, erau agresați de aceste personaje hidoase, pe motiv c-ar fi fecesebiști. Dar dacă tot aveți frustrări atât de mari și spuneți că oierul Becali e calea greșită, de ce juristul clubului îl sună pe antrenorul principal, să urle la el și să-l pună să-și dea demisia?

Cu toate ajutoarele venite de la stat, cu toți banii, CSA Steaua este o himeră, un eseu despre incompetența conducătorilor clubului, un Pseudokynegetikos despre cum să arunci banii Ministerului Apărării Naționale pe fereastră. Pe acești incompetenți nu i-a tras nimeni la răspundere. De ce? Pentru că au metode de manipulare foarte simple.

De la comuniști li se trage

Manipularea este acțiunea care determină o persoană, un grup, să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, dar nu cu interesele sale, prin utilizarea tehnicilor de persuasiune care distorsionează adevărul intenționat. Cu toate acestea ți se lasă impresia că tu gândești liber și democrat. Sunt tehnici bine cunoscute de angajații MApN, care controlează masa de suporteri. Este exact ca în comunism. 

Clubul CSA Steaua este considerat figura mesianică, binecuvântarea istoriei, deși era ținut în viață de comuniști, clubul deține adevărul absolut și toată lumea trebuie să i se închine cu ode și poezii, iar cei care gândesc diferit, trebuie înjurați, ponegriți și dați ca exemplu negativ. Pentru a explica mai ușor cum echipa de fotbal a dispărut după moartea lui Ceaușescu, biografia este îmbunătățită cu noi elemente care să demonstreze faptul că din frageda pruncie s-a dovedit a fi predestinat să existe pe pământ echipa de fotbal, indiferent dacă juca sub alt nume. 

Din fericire pentru noi, doar vreo 2.000 mai vin pe stadion, în zilele bune, dar la câte uniforme militare mai are MApN, nu m-ar mira să-i vedem pe soldați în civil. E posibil orice în comunism și voi nu vă dați seama!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.