Jurnaliștii scoțieni de la Daily Record dezvăluie că Rangers va rezilia în perioada următoare contractele mai multor juniori de la echipele de tineret ale „protestanților”. Printre jucătorii care vor fi disponibilizați se numără și fundașul stânga român Kevin Ciubotaru (19 ani) care nu s-a impus la echipa B a lui Rangers.
Potrivit sursei citate, Rangers a decis să renunțe la nu mai puțin de șapte tineri jucători aflați la echipele de tineret din cadrul clubului. Numele lor: Tony Weston, Charlie Lindsay, Lewis Mackinnon, Alex Kpapke, Kelsey Ewen, Harley Ewen şi Kevin Ciubotaru.
Puștiul născut la Roma, fost component al naționalei U18 a României, fusese adus la Rangers în februarie 2022, însă evoluțiile sale nu i-au convins pe cei din club. Românul n-a apucat să debuteze pentru prima echipă, bifând minute doar pentru echipa U19 a clubului, inclusiv în Youth League, unde a strâns două apariții.
Cine e Kevin Ciubotaru
Născut la Roma, pe 2 februarie 2004, Ciubotaru a început fotbalul la juniorii de la Ciampino (Italia) și a mai fost și în curtea celor de la Rapid Viena și Admira Wacker (Austria). Apoi, a intrat în proiectul de juniori Kinetic Academy, în parteneriat cu Harris Academy Tottenham din Londra.
Kevin Ciubotaru / Sursă foto: Rangers FCDe aici fusese selecționat și la echipa națională U18 a României. În septembrie 2021, conform FRF, a marcat un gol la Slatina într-un amical împotriva echipei locale CSM (3-0). Vezi aici video cu golul.
Conform Orange Sport, Ciubotaru a ajuns în 2020 la AVA Academy din Londra, o academie românească din Marea Britanie, pentru a fi testat în diverse trialuri de Tottenham, Arsenal, Chelsea sau Parma.
{{text}}