Javier Zanetti (49 de ani), vicepreședintele clubului Inter, admite că o vrea pe Manchester City adversară în finala Champions League, unde nerazzurrii s-au calificat marți seara, 3-0 la general cu AC Milan.
În această seară, Inter își va afla rivala din finala Champions League. Manchester City și Real Madrid se vor înfrunta în a doua semifinală a competiției, după 1-1 în partida tur de săptămâna trecută.
Întrebat pe cine dorește să înfrunte în finala Ligii, Javier Zanetti, legenda lui Inter, a ales trupa lui Pep Guardiola.
Javier Zanetti o vrea pe Manchester City în finala Champions League
„Așteptăm să vedem cine ne va fi adversar, dar am realizat deja foarte multe ajungând în această situație.
Mi-ar plăcea să o evităm pe Real Madrid, pentru că această competiție pare făcută pentru ei. Dar e important și că suntem acolo. Un derby în semifinale este extrem de complicat, am avut parte de așa ceva ca jucător și am pierdut”, a precizat argentinianul, citat de Mirror.
Romelu Lukaku, înainte de Manchester City - Real Madrid: „Cea mai bună echipă să câștige”
Atacantul Romelu Lukaku nu a numit echipa pe care dorește să o înfrunte în finală. Belgianul a găsit puncte forte atât la Manchester City, cât și la Real Madrid:
„Nu contează cu cine jucăm. La acest nivel știi că vei juca cu cele mai mari echipe.
Manchester City joacă un fotbal genial. Pep Guardiola are un plan tactic pentru orice joc, uneori joacă la prima bară, alteori la a doua, iar echipelor din Premier League le este greu să se adapteze.
Real Madrid are două extreme de mare calitate, pe Vinicius și Rodrygo, care devin jucători de clasă mondială. Îl au și pe Valverde, care vine din linia de mijloc. Vreau doar să văd un joc frumos între ele și la finalul zilei cea mai bună echipă să câștige”.
{{text}}