Superbet Chess Classic a avut loc la București, la Grand Hotel Bucharest, în perioada 5-15 mai și a reunit cele mai impresionante nume din șahul mondial, singurul mare absent fiind Magnus Carlsen.
Prima etapă din Grand Chess Tour, turneul de șah format de legendarul Garry Kasparov, a aliniat nume precum proaspătul campion mondial Ding Liren, challengerul Fabiano Caruana sau românii Bogdan Deac și Richard Rapport. A fost o competiție intensă, cu multe remize, dar și cu partide memorabile. Iată o scurtă recapitulare.
Într-un interviu pentru GSP, Garry Kasparov a arătat de ce e entuziasmat, la 60 de ani, de nivelul competiției: „Mă bucură foarte mult să văd că șahul este tratat cum se cuvine. Cu atâta respect, cu onoare pentru joc și jucători. Mereu a fost visul meu să văd standardele ridicate la nivelul pe care-l vedem acum în București. E deja a patra ediție a evenimentului, iar condițiile sunt excelente”.
A fost o competiție cu premii importante, în care câștigătorul, reprezentantul Statelor Unite, marele maestru Fabiano Caruana, a ocupat primul loc în clasamentul final, cu 5,5 puncte, fiind fost recompensat pentru victoria finală cu marele trofeu și cu un cec în valoare de 100.000 dolari. Podiumul extins a fost completat de Alireza Firouzja (Franța), Wesley So (SUA), Richard Rapport (România) și Anish Giri (Olanda), fiecare cu 5 puncte și cu câte un premiu in valoare de 42.750 dolari.
Premiile totale ale competiției de la București s-au ridicat la 350.000 dolari. Asta, conjugat cu prezența unor nume extraordinare într-o competiție foarte încleștată, a oferit un model de competiție de nivel înalt pentru sportul românesc.
Etapele Grand Chess Tour 2023
Superbet Chess Classic Romania | 4 - 16 Mai | București, Romania |
Superbet Rapid & Blitz Polonia | 19 - 26 Mai | Varșovia, Polonia |
Super United Rapid & Blitz Croatia | 3 - 10 Iulie | Zagreb, Croația |
Saint Louis Rapid & Blitz | 12 - 19 Noiembrie | Saint Louis, SUA |
Sinquefield Cup | 19 Noiembrie - 3 Decembrie | Saint Louis, SUA |
Într-un interviu pentru GSP, Vlad Ardeleanu, președintele Federației Române de Șah, a analizat cum se prezintă interesul pentru acest sport la nivel local, dar și la nivel internațional:
„Șahul în România se află în cel mai bun moment al său din întreaga istorie. Și aici am putea enumera următoarele paliere: numărul sportivilor legitimați (aproximativ 20.000), numărul cluburilor afiliate (244), numărul marilor maeștri (24) și al marilor maestre (8), locul 13 în lume în topul federațiilor (clasament masculin), locul 14 (clasament feminin) și locul 15 (clasament mixt). De asemenea, programul Educație prin Șah va schimba radical viitorul șahului românesc și al modului în care elevii abordează viața.
Platformele digitale precum chess.com reușesc să atragă peste 100.000.000 de oameni către șah, deci 1 din 80 de persoane de pe Pământ joacă șah. Și vedem cu ochiul liber că aceste cifre sunt reale, doar privind în restaurante, parcuri, aeroporturi, metrouri, peste tot există cineva care joacă șah pe telefon sau tabletă. Șahul a devenit și un sport de masă. În România vedem acest lucru și prin locul pe care-l ocupă F.R.Șah în topul federațiilor naționale – locul III, după fotbal (peste 100.000 sportivi legitimați) și baschet (30.000 sportivi legitimați)”.
Cei doi șahiști valoroși ai României, participanți în cadrul acestei competiții, Richard Rapport și Bogdan Deac (care a primit un wildcard pentru etapa de la București) au jucat curajos, luni, împotriva câștigătorului acestei ediții, Fabiano Caruana, respectiv a campionului mondial en-titre, Ding Liren.
Richard Rapport s-a clasat pe locul 2, la egalitate cu Alireza Firouzja, Wesley So și Anish Giri, cu un scor de 4,5 puncte, în timp ce Bogdan Deac a ocupat ultima poziție în clasament, reușind un scor de 3 puncte. Cei doi jucători au primit câte un cec în valoare de 42.750 dolari (Rapport), respectiv de 10.500 dolari (Deac).
Dar cine sunt cei doi români prezenți la competiția de la București?
În prezent, Bogdan Deac este considerat unul dintre cei mai valoroși șahiști români (locul 38 mondial). Este beneficiarul a două wildcard-uri în cadrul circuitului Grand Chess Tour 2023 și va concura și la competiția Superbet Rapid & Blitz Polonia.
Bogdan Deac joacă șah de la șapte ani, iar la 14 ani a fost selecționat pentru prima dată în naționala de șah a României. Tot atunci a devenit și cel mai tânăr Mare Maestru internațional la șah din lume, fiind considerat unul dintre cei mai tineri jucători din istorie care au făcut acest lucru.
A început să joace șah la îndemnul părinților, care îl considerau un copil foarte energic și căutau să-i găsească o ocupație extrașcolară. Încă de la prima interacțiune avută cu șahul, și-a dat seama că era atras de acest sport. Astăzi preferă șahul clasic și spune că s-a automotivat constant, de-a lungul anilor, să exceleze în domeniu. Titlul de Mare Maestru a venit după foarte multă muncă, pasiune, dar și de pe urma suportului oferit de familie.
Spune despre el că are o viață normală: citește și învață (despre șah, dar nu numai), se pregătește pentru competiții și vizionează partidele care se joacă la diferite turnee din lume, îi place să se plimbe, face sport, îi place să vizioneze meciuri de fotbal și petrece timp în compania familiei și a prietenilor.
În timpul desfășurării turneelor de șah la care participă, Bogdan își alocă multe ore de pregătire pentru partidele de șah, face zilnic scurte plimbări și acordă o atenție deosebită alimentației și odihnei sale. De altfel, este de părere că pregătirea fizică este necesară înainte de orice turneu.
Nu are un reper în lumea șahului, însă pentru o perioadă de timp l-a urmărit și admirat pe americanul Bobby Fischer (fost campion mondial de șah), despre care Bogdan spune că avea un stil de joc foarte agresiv și pe care îl aseamănă, totodată, inclusiv cu fostul campion mondial Garry Kasparov. Deac visează să joace, într-o zi, pentru titlul mondial și să fie primul român care ajunge campion mondial la seniori.
Richard Rapport este un mare maestru internațional și a termiant pe locul 2 la Superbet Chess Classic
Richard Rapport este un mare maestru internațional, născut în Ungaria, care s-a transferat în toamna anului trecut pe lista Federației Române de Șah. De atunci, Richard Rapport joacă sub steagul României și astfel a bifat locul 2 Superbet Chess Classic România 2023 – prima etapă a turneului mondial GCT.
Ding Liren și Richard Rapport la Superbet Chess ClassicRapport a câștigat titlul de Mare Maestru (GM) la vârsta de 13 ani și 11 luni, doborând recordurile stabilite anterior de legenda maghiară Peter Leko. Rapport este cunoscut pentru stilul său neconvențional și deschiderile mai puțin obișnuite.
În mai 2022, a atins vârful carierei sale profesionale, ajungând pe locul 5 mondial. Realizările sale profesionale includ câștigarea Turneului Danzhou în 2020, precum și Grand Prix FIDE de la Belgrad 2022, care i-a asigurat calificarea la Turneul Candidațilori FIDE 2022.
Spune despre el că depune efort și multă energie în fiecare partidă jucată. Iubește șahul datorită complexității și frumuseții jocului și crede cu tărie în fair-play, atât în sport, cât și în viața de zi cu zi.
Prin prisma carierei, obișnuiește să călătorească mult în lume și nu știe niciodată cum arată agenda lui pe termen lung, motiv pentru care apreciază mult zilele obișnuite, petrecute acasă, cu soția sa, cu care împărtășește, de altfel, și pasiunea pentru șah.
Rezumatul fiecărei etape din Superbet Chess Classic
- Caruana se distanțează în clasamentul de Superbet Chess Classic! Un jucător al României e pe locul 2
Clasamentul final de la Superbet Chess Classic 2023
1 Fabiano Caruana (5,5 puncte)
2 – 5 Alireza Firouzja, Wesley So, Richard Rapport, Anish Giri (5 puncte)
6 – 7 Jan-Krzysztof Duda, Maxime Vachier-Lagrave (4,5 puncte)
8 Ding Liren (4 puncte)
9 Ian Nepomniachtchi (3,5 puncte)
10 Bogdan Deac (3 puncte)
{{text}}