Arbitrul de centru George Găman (37 de ani) a fost tras pe linie moartă de Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, după ce l-a sfidat pe Ovidiu Hațegan, cel care a fost „la butoane” în camera VAR la Petrolul - CFR Cluj 2-5 pe 27 februarie.
George Găman nu a mai arbitrat pe prima scenă de aproape 3 luni, de la duelul Petrolul - CFR Cluj 2-5 din etapa 27 a sezonului regulat. Până atunci, arbitrase în 15 etape din SuperLigă. De atunci, n-a mai prins niciuna.
La duelul amintit, Găman l-a avut ca arbitru video pe Ovidiu Hațegan, care i-a atras atenția în cască la două momente că a greșit.
George Găman, suspendat de aproape 3 luni după ce l-a sfidat pe Ovidiu Hațegan
Găman a refuzat însă să meargă la marginea terenului și a ignorat procedura lui Hațegan. Cele două faze sunt:
- în minutul 31 nu a acordat penalty pentru CFR la hențul comis de Mathaus;
- în minutul 49 a validat eronat golul marcat de Bîrligea, după ce comisese henț.
Cum comunicarea dintre camera VAR și „central” rămâne înregistrată, cei din CCA au ascultat-o ulterior și au ajuns la concluzia că Găman nu doar a greșit deciziile pe teren, dar a și încălcat protocolul VAR refuzând să meargă să revadă fazele.
Din acel moment, Găman nu a mai fost delegat niciodată la meciurile din Liga 1. Sunt deja 11 etape la rând de suspendare!
4este nota pe care a primit-o Găman în Gazeta Sporturilor pentru deciziile din Petrolul - CFR Cluj 2-5
3 eliminăria dictat Găman în cele 16 meciuri din Liga 1 pe care le-a arbitrat în acest sezon. Una directă, două pentru cumulul de „galbene”
Ovidiu Hațegan, „VAR-ul” numărul 1 în România
Prestațiile lui Ovidiu Hațegan în camera VAR pe parcursul actualului sezon au fost excepționale. Arădeanul are foarte multe meciuri la care a intervenit decisiv și a întors decizii eronate, unele dintre ele extrem de greu detectabile.
Din acest motiv, președintele CCA înclină să-l delege în camera VAR la duelul crucial dintre Farul și FCSB de duminică seara, cel care ar putea decide noua campioană a României!
Cu o victorie duminică, Farul ar ridica trofeul cu o etapă înainte de final. Egalul sau victoria FCSB-ului ar prelungi suspansul până în ultima rundă.
{{text}}