Fotbal   •   Liga 2   •   DINAMO

Unirea Dej, veste mare pentru Dinamo: „O să dăm și 10 dacă putem la Galați”

Angelo Cocian, Unirea Dej

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 18 mai 2023

Jucătorii de la Unirea Dej dau și mai multe speranțe celor de la Dinamo, susținând că sunt supermotivați pentru a obține victoria la Galați, cu Oțelul. Portarul Dorian Railean (29 de ani) și atacantul Angelo Cocian (22) au mărturisit ce-i motivează pe ardeleni.

Dinamo este atentă și la meciul „câinilor” din Copou, dar și la ce va face rivala Oțelul Galați cu Unirea Dej pe malul Dunării. Roș-albii primesc un surplus de optimism, la nivel declarativ cel puțin, în perspectiva ultimelor confruntări, de duminică.

Fotbaliștii Unirii Dej spun că vor aborda duelul cu Oțelul Galați doar la victorie. În timp ce rivalele clujenilor afirmă că ardelenii nu au nicio șansă să obțină licența sportivă, „existând semnale oficiale în acest sens”, dejenii au transmis că vor să obțină un loc la baraj in extremis! Chiar dacă sunt la două puncte în spatele buzoienilor.

Angelo Cocian, Unirea Dej: „Toți vorbesc doar despre ceilalți, de noi nimic!”


Oricum, indiferent de situația licenței, ardelenii afirmă că vor să joace din orgoliu duminică la Galați. Doi dintre cei mai buni fotbaliști ai Unirii, portarul Dorian Railean și atacantul Angelo Cocian, unul dintre puncherii eșalonului secund, sunt fermi în declarații.

Angelo Cocian, 22 de ani, a reușit câte o dublă în sezonul regulat cu Dinamo (3-2) și cu Oțelul (2-0).

„Clar va fi vorba de orgoliu pentru că toată lumea vorbește despre celelalte echipe și despre noi nimic. Suntem o echipă care prestează un joc frumos, cu jucători tineri care au un viitor frumos în față și este momentul nostru să arătăm asta. La Galați ne așteaptă un meci frumos și cu o miză mare și pentru ei, și pentru noi. 

Sper să fie lume multă, atmosferă incendiară pentru că noi suntem pregătiți pentru astfel de dueluri. O să ne jucăm șansa până la ultimul minut și cu siguranță o să iasă bine. 


Am încredere maximă în acest grup de băieți pentru că am format ceva incredibil la această echipă. Cu un singur gând am pregătit meciul și mergem la Galați: victorie!”, a declarat Cocian pentru Gazeta Sporturilor.

9 goluriîn 25 de meciuri a marcat Cocian pentru Unirea Dej în campionatul actual

Dorian Railean vrea să blocheze tot: „Mergem să batem la Galați!”

Dorian Railean, 29 de ani, a menținut neatinse buturile porții sale în 5 meciuri din actuala ediție, nu a încasat niciun gol în ultimele trei confruntări, cu Dinamo (0-0), cu Gloria Buzău (1-0) și cu Poli Iași (0-0).

„Doar atât pot să zic: în primul rând, nu o să ne culcăm sub nimeni, apoi, în al doilea rând, mergem să ne facem jocul și să batem la Galați. Vrem victoria!”, a punctat și internaționalul moldovean.

Vreau să dăm și zece goluri la Galați, dacă putem zece! Am avut cel mai mic buget, n-a crezut nimeni în noi, nici în sezonul regulat, nici în play-off. Mereu s-a spus „țăranii de la Dej, țăranii de la Dej”. Și țăranii au fost alții... Facem față play-off-ului.



- Dorian Railean, portar Unirea Dej, după 0-0 cu Poli Iași

VIDEO. Lucian Bode, Ministrul Afacerilor Interne, a anunțat că Stadionul Dinamo va fi demolat în septembrie

Citește și alte știri din fotbalul intern:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.