Liga 1

Napoli pune condiții! Ce i-a cerut lui Mititelu în schimbul rezilierii

Napoli pune condiții! Ce i-a cerut lui Mititelu în schimbul rezilierii

Articol de Viorel Tudorache  —  Wednesday, 17 May 2023

Antrenorul italian Nicolo Napoli i-a cerut lui Mititelu 60.000 de euro în schimbul rezilierii contractului înaintea termenului scadent, 30 iunie

Este din nou scandal la FCU Craiova. Suporterii au început să-i reproșeze lui Adrian Mititelu (55 de ani) faptul că a anunțat despărțirea de Nicolo Napoli (61 de ani), la finalul sezonului, și că l-a prezentat pe viitorul antrenor, portughezul Joao Janeiro (41 de ani).

Fanii consideră că nu era momentul potrivit, deoarece echipa este angrenată în lupta pentru calificarea în Conference League. Mâine este meciul cu UTA, ultimul din play-out, apoi urmează primul baraj, cu FC Voluntari, pe 28/29 mai.

"Vasilică a salvat echipa"

"Nu era oare mai înțelept să se facă acest anunț după baraj?", l-a interogat un fan pe patron, pe pagina de Facebook Adrian Mititelu (Oficial).

Susținătorii lui Nicolo Napoli cred că italianul ar fi trebuit păstrat și sezonul viitor, pentru că a preluat echipa de la retrogradare și a dus-o până în pragul play-off-ului, iar acum luptă cu șanse pentru Europa. În schimb, Adrian Mititelu le-a transmis celor care îl apreciază pe Napoli că preparatorul fizic, Dan Vasilică, a dus greul la echipă:

"Vasilică este în primii 3 din România. Datorită lui echipa a salvat sezonul! Vasilică, mâine, poate semna cu orice echipă din țară!"

"L-am «mulțumit» cu 100.000 de euro"

În dialogul online cu fanii, Adrian Mititelu a dezvăluit că "anul ăsta l-am «mulțumit» pe Napoli cu circa 100.000 de euro". Din informațiile GSP, Napoli ar fi acceptat să rezilieze contractul și să plece de la Craiova, cu condiția ca Adrian Mititelu să-i vireze în cont 60.000 de euro. 

Nicolo Napoli are promisă o primă de 15.000 de euro dacă va câștiga play-out-ul și încă 15.000 de euro pentru o eventuală calificare în cupele europene. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.