Liga 1

Fostul campion cu FCSB a explicat ce le lipsește roș-albaștrilor în lupta cu Farul: „Sunt puțin răutăcios”

Elias Charalambous (stânga)/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  miercuri, 17 mai 2023

George Țucudean, fost campion cu FCSB în 2015, cosideră că roș-albaștrii au ajuns conjunctural în lupta la titlu.

  • Farul - FCSB are loc duminică, de la ora 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1

Fostul atacant e de părere că diferență între Farul și FCSB se va face datorită antrenorilor celor două echipe, Gică Hagi și Elias Charalambous. „Celor de la FCSB le lipsește antrenorul”, a declarat Țucudean.

George Țucudean: „Sunt puțin răutăcios. Celor de la FCSB le lipsește antrenorul”

„Aş fi răutăcios să spun ce le lipseşte celor de la FCSB ca să ia titlul… antrenorul. Sunt puțin răutăcios acum. Au jucători cu valoare, doar că a durat şi la ei foarte mult timp până să câştige ceva. Dezamăgirea e clar în rândul suporterilor, a patronului.

E o conjunctură că FCSB a ajuns să se lupte pentru titlu. CFR a avut rezultatele astea negative. Nu spun că nu au jucat şi ei bine (n.r. - FCSB), cei de la CFR a pierdut pe greşeala lor. Cât să mai câştige şi CFR, că lumea s-a săturat deja.

Farul e favorită (n.r - cu FCSB), că joacă acasă. Va conta foarte mult absenţa lui Alibec. Sunt convins că îi pare şi lui foarte rău pentru ce s-a întâmplat (n.r. - eliminarea din meciul CSU Craiova - Farul 1-1). Îl cunosc pe Denis, e foarte talentat, dar a făcut o greşeală. Sunt convins că Hagi e un antrenor mare şi va găsi soluţii acolo, în faţă.

Mazilu este într-o formă foarte bună, a crescut repede. Nu e un 9 clasic”, a declarat Țucudean, fost campion cu FCSB, Viitorul și CFR Cluj, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

VIDEO. Gigi Becali, despre absența lui Alibec din meciul cu FCSB: „Greu să ne bată fără el”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.