Siria

Anii ’80 s-au terminat în 2007. A fost ultimul sezon clasic al primei ligi, ultima moştenire a Epocii de Aur în care suiam pe piscuri europene pe versuri slăvind Partidul şi Conducătorul. A urmat nota de plată.

În 2007 Dinamo a luat titlul (avea să se dovedească şi cel de pe urmă). Steaua a terminat pe 2. Iată ultimul dans al nobilimii proletare care acaparase imensa majoritate a distincţiilor şi a jucătorilor buni. Echipele care îşi împărţeau fotbalul. Le ştim care. Echipa Armatei şi echipa Miliţiei, ajunse mai apoi pe mâinile unor băieţi aproape deştepţi. Rednic ne întreabă şi azi: cine a luat ultimul titlu cu Dinamo? El, fireşte. El, cel care cântase «Ce bine îmi pare că ai luat ţeapă!». Dedicaţie pentru Copos. Dar putea fi foarte bine pentru noi toţi.

Să le numărăm!

În ultimele 15 campionate doar 14 echipe au urcat pe podium. Destinul lor e destinul fotbalului. Felul în care au fost manageriate spune totul despre starea celui mai prizat business sportiv. Vă invit să revedem ce s-a întâmplat cu ele. Să le luăm în ordinea numerelor de pe tricouri, cum ziceau vechii comentatori. Tradus, cum au apărut. Şi cum au şi dispărut.

Secta sinucigaşă

CFR. Campioană de trei ori între 2008 şi 2012. După zeci de milioane încasate de la UEFA şi din transferuri a intrat în insolvenţă la câteva luni de la ratarea optimilor Champions League. A fost resuscitată. A luat 5 titluri cu preţul a 30 de milioane de euro datorie. Acum e din nou în pericol. Rapid. Un loc 3 în 2008, apoi faliment. A revenit cu greu. Unirea Urziceni. Campioană în 2009, vice în 2010. Desfiinţată. Banii duşi pe apa Sâmbetei. Dinamo, locul 3 în 2009 şi 2017. Insolvenţă în formă repetată, retrogradată, situaţie incertă.

Mai departe. Timişoara. De două ori locul 2. Căzută odată cu patronul, 14 ani de închisoare pentru înşelăciune şi spălare de bani. Dispărută. FC Vaslui. Vicecampioană 2012. Pentru că n-a putut lua titlul cheltuind munţi de bani s-a desfiinţat. Steaua. Trei coroane, a lipsit în aceşti ani doar de trei ori de pe podium. Şi-a pierdut numele şi emblema istorică. Nu se ştie ce palmares are. Petrolul. De două ori în primele trei. Forcing financiar la titlu neizbutit. Retrogradare, revenire, la un pas de colaps până de curând. Pandurii. Vicecampioană 2013. Desfiinţată. ASA. Vicecampioană 2014. Desfiinţată. Astra. Campioană 2016. Desfiinţată.

Pământul pârjolit

Priviţi acest câmp dezolant, această Sirie a fotbalului nostru. Echipele par de unică folosinţă, bune numai de dat tunuri, obligate să facă performanţă cât timp copiilor patronilor li se pregăteşte o vată de zahăr. Uitaţi-vă la acest cimitir financiar, la inepţia managerială, la apropierea permanentă de sfere infracţionale şi de penal, la topirea banilor, la învârtitul în cercul şmecherilor care pot avea rezultate, cât au, doar în acest mediu unde falsul, păcălitul, aranjamentele de tot felul sunt venerate. Ce dezolare! Şi totuşi, paradoxal, câtă speranţă! Nu, n-am înnebunit. Căci aici e paradoxul.

Preluarea puterii

Treaba e că praful şi pulberea pe care le-au lăsat cei care au dat de pământ cu propriile echipe ca nişte copii nărăviţi cu jucăriile defecte au generat ideea unor tipi mai serioşi că în acest univers scrântit un pic de seriozitate, consecvenţă şi planificare pot aduce garantat rezultate. La Craiova şi Farul (singurele care n-au intrat în picaj după ce au ajuns în top din lista de mai sus), mai nou la Rapid şi Sepsi, posibil şi la Petrolul sau Botoşani sunt conduceri care par a o rupe cu trecutul defect.

Vor avea răbdare?

Fotbalul poate aduce imagine şi bani dacă nu faci prostii colosale. Sigur, suntem departe de sistemele care scot jucători vandabili şi/sau naţionale cu străluciri, vezi Croaţia, Ungaria. Polonia, Serbia. Dar se simte un altceva. Treaba e să nu obosească repede. Să aibă răbdare. Suntem la o graniţă. Înapoierea a născut acest înainte, acum e vorba doar de a continua, de a nu rătăci scopul. Se poate şi la noi? Iată singura adevărată întrebare. Lupta la titlu e doar o zvârcolire de moment. Şi până de curând, o tentaţie a abisului.