International   •   Campionate   •   BRENTFORD

Vor să înăsprească pedeapsa pentru fotbalistul care a încălcat de 262 de ori regulamentul anti-pariuri » Cererea trimisă de Federația Engleză de Fotbal la FIFA

Ivan Toney, atacant Brentford. Foto: Imago

Articol de Vlad Roșu   —  joi, 18 mai 2023

Federația Engleză de Fotbal va face o cerere la FIFA, pentru ca suspendarea de 8 luni dată lui Ivan Toney (27 de ani), atacantul celor de la Brentford, să se aplice și în cazul în care internaționalul englez se va transfera într-un campionat străin. 

Acuzat de faptul că a încălcat regulamentul antipariuri de 262 de ori, Ivan Toney va mai putea juca începând cu data de 17 ianuarie 2024, adică peste 8 luni. Va putea reveni însă la antrenamente încă de pe 17 septembrie. A primit și o amendă de 50.000 de lire sterline. 

Federația Engleză de Fotbal va cere ca suspendarea lui Ivan Toney să se aplice și în afara Premier League 

Forul de la Londra ar urma să se folosească astfel de două exemple din trecut, când doi fotbaliști englezi, Kieran Trippier și Daniel Sturridge, și-au ispășit pedepsele, primite tot pentru că au încălcat regulamentul antipariuri din fotbalul englez, când nu mai jucau în Premier League, scriu cei de la Sky Sports. 


21de goluri a marcat Ivan Toney pentru Brentford în acest sezon

Kieran Trippier, fundaș transferat de la Tottenham Hotspur la Atletico Madrid în vara anului 2019, nu a putut evolua timp de 10 săptămâni la începutul anului 2021 pentru trupa din capitala Spaniei, când a fost găsit vinovat de încălcarea regulamentului antipariuri. 

În cazul lui Daniel Sturridge, lucrurile au stat chiar mai rău. Fostul atacant de la Liverpool a trebuit să-și rezilieze contractul imediat cu turcii de la Trabzonspor, în martie 2020, după ce a fost și el găsit vinovat de încălcarea regulamentului Federației Engleze de Fotbal. 

VIDEO. Rezumat: Brentford - West Ham 2-0


Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.