Campionate

Brazilienii încearcă să profite de situația incertă de la Real Madrid și i-au făcut o ofertă lui Carlo Ancelotti

Foto: Imago

Articol de Theodor Jumătate  —  Thursday, 18 May 2023

Deși are contract la Real până în 2024, Carlo Ancelotti ar putea părăsi totuși clubul madrilen în această vară. Și președintele federației braziliene i-a oferit postul de selecționer imediat după eliminarea din Liga Campionilor. Dacă ar pleca de pe „Bernabeu”, ar putea veni duetul Xabi Alonso-Alvaro Arbeloa la „blancos”.

Carlo Ancelotti nu are viitorul sigur la Madrid. Chiar dacă Florentino Perez l-a asigurat în urmă cu două săptămâni că rămâne antrenorul lui Real și în sezonul viitor, respectând contractul ce expiră în 2024, italianul ar putea fi concediat de președintele clubului în această vară, cum nu s-a întâmplat și în 2015, la un an după La Decima. 

A cucerit Supercupa Europei, Mondialul Cluburilor și Cupa Spaniei în actuala stagiune, dar a pierdut LaLiga și Champions. Ultimul obiectiv eșuat după un 1-5 tur-retur cu Manchester City, în semifinale.

Fabio Capello l-a sfătuit pe Carlo Ancelotti să accepte Selecao

Pe acest fond, de incertitudine, președintele federației braziliene încearcă să profite. Potrivit Sportmediaset, Ednaldo Rodrigues l-ar fi contactat pe antrenorul în vârstă de 63 de ani (împlinește 64 pe 10 iunie) pentru a-i oferi postul de selecționer.

Aceeași sursă susține că Fabio Capello l-ar fi sfătuit pe prietenul Ancelotti să accepte propunerea venită de la Rio de Janeiro. Carlo ar avea trei jucători cunoscuți la Selecao: Vinicius, Rodrygo și Militao. Ar fi primul italian tehnician italian al Braziliei.

Xabi Alonso și Arbeloa, câștigători de Ligă la Real și campioni mondiali și europeni

Cine l-ar înlocui pe Ancelotti dacă s-ar despărți de Real Madrid? Cotidianul iberic Super Deporte prezintă un duet care adună tot mai multe voturi pe „Santiago Bernabeu”. 

Antrenorul principal ar fi Xabi Alonso, 41 de ani, actualul tehnician al lui Bayer Leverkusen, avându-l asistent pe Alvaro Arbeloa, 40 de ani, care a început noua carieră la Real U19.

Ambii au fost colegi la Real între 2009 și 2014 (au cucerit La Decima, a 10-a Ligă a Campionilor a clubului blanco) și ambii au făcut parte din generația Spaniei care a câștigat Mondialul (2010) și Euro (2008, 2012) în patru ani fenomenali.

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.