Liga 1

Gică Popescu își „înțeapă” rivalele din Superligă: „Ăsta e modelul de business, noi l-am patentat”

Gică Popescu / Captură Prima Sport

Articol de Remus Dinu  —  joi, 18 mai 2023

Gică Popescu (55 de ani), președintele liderului Farul, speră că strategia implementată de Hagi la clubul de la malul mării va fi preluată de cât mai multe dintre competitoarele din Superligă. 

Cu doar câteva zile înaintea meciului cu FCSB, cel care le poate aduce dobrogenilor cel de-al doilea titlu din istorie, fostul mare jucător trimite „săgeți” în direcția cluburilor care preferă să aducă fotbaliști din străinătate în detrimentul investițiilor în centrele de copii și juniori.

Gică Popescu, sfaturi pentru rivalele Farului din Superligă: „Ăsta e modelul de business, noi l-am patentat”

„Chiar dacă nu am câştiga [titlul], am patentat deja un model de business, un model de performanţă, care m-aş bucura să fie urmat şi de alte cluburi din România. Suntem echipa care investeşte în copii şi juniori, aducem foarte mulţi copii şi juniori la echipa mare, am dominat întreg sezonul cu patru copii.

Ăsta e modelul de business, modelul fotbalului românesc, nu să aducem străini de mâna a doua din străinătate, ci să investim în copii şi juniori. Noi, o bună parte din buget, o investim în academie şi iată că jucătorii care vin de la academie pot duce echipa către o finală de campionat. 

Să nu mai spunem că fotbalul românesc nu are resurse, are resurse nenumărate, important e să ne uităm către resursele noastre, către copiii noştri şi să lăsăm jucătorii străini de mâna a doua care umplu campionatul nostru”, a spus „Baciul”, la Orange Sport

Gică Popescu explică de ce Farul nu vinde bilete pentru duelul cu FCSB: „Cererea este una incredibilă”

Oficialul „marinarilor” a mai vorbit într-una dintre intervențiile avute săptămâna aceasta despre calculele pe care Farul și le face privind asistența de la meciul cu FCSB de duminică: 

„Din păcate, avem un stadion de doar 4.500 de locuri. Sunt convins că, dacă am fi avut un stadion de 30.000 de locuri, ar fi fost plin la acest joc. 

De aceea ne dorim cât mai repede cu putinţă ca stadionul de la Constanţa să fie construit cât mai repede. Cererea este una incredibilă şi am încercat să facem lucrurile de aşa manieră încât să avem cât mai mulţi suporteri farişti în stadion”, a declarat Gică Popescu, potrivit sursei citate. 

VIDEO Florin Răducioiu, despre duelul Farul - FCSB: „Hagi a găsit mereu soluții pentru a-l înlocui pe Alibec”

>

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.