Intrat în minutul 70, mijlocașul argentinian Erik Lamela (31 de ani) a reușit ca capul golul calificării (2-1) în finala Europa League de la Budapesta, în care Sevilla va înfrunta Roma: „Ce pot să cer mai mult? E cel mai important gol al carierei! Incredibil ce atmosferă au făcut fanii”.
Specialista Europa League va mai disputa o finală pe 31 mai. La Budapesta, FC Sevilla va da piept cu AS Roma după o calificare dramatică obținută acasă, în prelungiri (2-1 contra lui Juventus), a șaptea calificare în ultimul act al acestei competiții.
Golul lui Erik Lamela, din minutul 95, a făcut diferența. Lovitura sa de cap, din centrarea lui Bryan Gil a generat o nebunie generală pe Sánchez-Pizjuán. „Mijlocașul argentinian a devenit astfel ultimul erou al echipei andaluze, după Puerta și Palop, intrând în istorie", a apreciat cotidianul Marca.
Erik Lamela: „Am avut un an dificil"
„Ce pot să cer mai mult? Uitați-vă la atmosfera asta. Incredibil, din primul minut ne-au susținut fanii! Nu pot decât să fiu recunoscător. Am avut un an dificil la început, dar uite acum unde suntem!", a internaționalul albicelest, care n-a figurat printre titularii lui Mendilibar.
Lamela a intrat în minutul 70, în locul conaționalului Ocampos și mărturisește că se aștepta să înscrie: „Mi-au trecut prin minte multe lucruri, momentele bune, momente rele, dar acum e un moment unic, care m-a făcut euforic. E cel mai important gol al carierei și am visat acest gol. Suntem numai la un pas de trofeu și avem o mare oportunitate". Sevilla e acum în prima jumătate a clasamentului, dar a suferit în turul LaLiga, rătăcind spre „zona roșie".
6succese în Cupa UEFA/Europa League a reușit FC Sevilla, record absolut în Europa: 2005–\'06, 2006–\'07, 2013–\'14, 2014–\'15, 2015–\'16, 2019–\'20
Lamela s-a bucurat cu familia
Erik a mărturisit că golul lui i-a făcut fericită și familia, ce venise cu o zi înainte de la Buenos Aires pentru a-l susține din tribună: „E o noapte pe care mi-o voi aminti mereu. Familia mea a sosit ieri la Sevilla si sunt fericit că pot să le ofer această bucurie. Repet, am visat-o ieri și o trăiesc acum.
M-am gândit tot timpul la asta și s-a întâmplat. Atmosfera? Ce să spun... Incredibil, ceva unic, nu există cuvinte".
2goluri și două assisturi are Erik Lamela în actuala ediție din Europa League. În total, în acest sezon a reușit 7 goluri și 3 pase decisive în 44 de jocuri
{{text}}