Liga 1

Pleacă de la Chindia? Toni Petrea: „Termin contractul. Puteam să dau bir cu fugiții mai devreme”

+10 Foto
Toni Petrea, 48 de ani, antrenorul Chindiei, termină contractul la finalul campionatului. Cel mai probabil, nu va continua și în Liga 2.

Articol de Vlad Nedelea  —  Friday, 19 May 2023

Toni Petrea, 48 de ani, antrenorul Chindiei, termină contractul la finalul campionatului. Cel mai probabil, nu va continua și în Liga 2.

După Chindia - FC Voluntari 2-2, FC Argeș - Petrolul 3-0 și UTA - FCU Craiova 1-1:

  • Chindia a retrogradat direct, alături de CS Mioveni;
  • Barajele pentru menținere/promovare: UTA - Gloria Buzău și FC Argeș - Dinamo/Oțelul;
  • Semifinala barajului pentru Conference League: FCU Craiova - FC Voluntari (oltenii vor găzdui partida).

Toni Petrea, după Chindia - FC Voluntari 2-2: „Puteam să dau eu bir cu fugiții mai devreme”

„Cum putem fi? Supărați, dezamăgiți. Din păcate, nu am reușit mai mult. Am făcut cadou două goluri și apoi alte oportunități. În repriza a doua am jucat mai bine, am înscris de două ori, însă nu am avut puțină șansă pe final să mai înscriem o dată. 

Când am preluat echipa, era pe ultimul loc, cu 3 puncte, nu mulți ne dădeau șanse. Dar jocul nostru și rezultatele de după venirea mea au fost destul de bune și echipa a crescut în joc și a urcat și în clasament. 

>

Dar în acest play-out am avut și probleme, în special din cauza accidentărilor numeroase. La fiecare joc, am avut cel puțin câte un accidentat. Azi l-am băgat pe Neguț în repriza a doua, deși nu e total refăcut, a insistat și apreciez asta. Prea multe nu am ce să le reproșez jucătorilor, au făcut cât au putut. Dar sunt momente în viața unei echipe pe care noi nu le-am valorificat.

Bineînțeles că au contat și probleme financiare, și cele cu stadionul, dar e tardiv să mai vorbesc acum”, a declarat Petrea, care lasă de înțeles că aventura lui la Târgoviște a ajuns la final:

„Când am venit, echipa avea șanse minime să se salveze. Puteam să dau și eu bir cu fugiții cu câteva etape înainte, dar nu am făcut-o, în ciuda problemelor. Am avut și susținerea băieților, am încercat, dar nu s-a putut. Eu îmi termin contractul la finalul acestui sezon. Asta este, probabil că cei care hotărăsc destinele echipei trebuie să se gândească mai bine la o strategie de viitor".

>

VIDEO. Jucătorii Chindiei au izbucnit în lacrimi la finalul meciului cu FC Voluntari:

>

Mai multe articole de actualitate din Superliga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.