Antrenorul lui Progresul Spartac, Andrei Erimia, a schimbat portarul în ultimul minut al prelungirilor, 120, chiar înainte de loviturile de departajare. L-a introdus pe Wynney Boison, dar goalkeeperul spaniol nu a apărat niciun penalty, iar Metaloglobus a rămas în Liga 2!
După 1-1 în turul jucat la Clinceni săptămâna trecută, Progresul Spartac a avut postura de echipă gazdă în partida retur de astăzi, disputată la Buftea.
A fost 0-0 la finalul celor 90 de minute, echilibru care s-a păstrat și pe parcursul celor două reprize ale prelungirilor, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare.
Antrenorul lui Progresul Spartac a mizat totul pe mutarea din minutul 120, dar s-a transformat într-un fiasco!
Chiar înainte de acestea, în minutul 120, antrenorul lui Progresul Spartac, Andrei Erimia, a decis să schimbe portarul, să-l introducă pe Wynney Boison (26 de ani) în locul tânărului Mihai Ciontoș (18 ani), cel care păstrase poarta intactă timp de 120 de minute.
Mutarea lui Erimia nu a dat, însă, roade. Boison nu a apărat nimic, a fost învins de 5 ori, iar Metaloglobus a câștigat meciul și a rămas în Liga 2! Ratarea lui Eugen Lixandru, al cărui șut a fost blocat de George Gavrilaș, a fost decisivă.
Astfel, după un singur sezon în eșalonul secund, Progresul Spartac revine în Liga 3.
6 meciurijucase Boison în acest sezon, până la partida de astăzi. Ciontoș are 19 apariții
{{text}}