Chindia Târgoviște a retrogradat în Liga 2 după chiar primul meci găzduit de noul stadion din orașul dâmbovițean.
Jucătorii Chindiei sunt extrem de afectați de recenta retrogradare. Mai ales că mulți suporteri îi critică și îi înjură. Cristi Neguț și un alt coleg de-ai săi, care a dorit să-și păstreze anonimatul, s-au decis să vorbească deschis despre lucrurile care s-au întâmplat la echipă în acest sezon.
Cristi Neguț, după retrogradarea Chindiei: „Sincer, mă doare inima pentru toți oamenii ăștia care au venit la stadion”
Cristi Neguț, „decarul” echipei, cel care a jucat nerefăcut, dar a marcat primul gol al Chindiei pe noul stadion, în meciul cu Voluntari, recunoaște că „de la meci, nu mai pot să dorm, mă bufnește mereu plânsul. Adorm numai pe la 5 dimineață. Sincer, mă doare inima pentru toți oamenii ăștia care au venit la stadion. Nu meritau asta, dar așa e fotbalul”.
„Eu am jucat accidentat, dar când am văzut atâta lume, am intrat cu inima, pentru ca îmi pasă de acest club. Principialii vinovați pentrut aceasta retrogradare suntem noi, dar autoritățile locale să se trezească, pentru ca așa nu pot tine fotbal la nivel de Liga 1! Cu un salariu plătit la 3 luni nu merge la nesfârșit!
Văd că majoritatea oamenilor îl văd vinovat pe președintele Ghergu. Păi, ce să facă, mă, fraților, omul ăsta? Să aducă bani de acasă? Ar fi vrut și el să aducă și alți jucători mai buni, dar cu ce să-i plătească???!!! Toate i se sparg lui în cap, dar lumea nu știe că, dacă n-ar fi fost el, nu stiu dacă mai era echipa in Liga 1, de vreo doi ani", a completat Neguț.
Cristi Neguț: „Am cerut și noi un salariu înainte de meciul cu Voluntari”
„Suporterii îl critică pe Ghergu. Pentru ce?! Nu e patron sau finanțator, e este un simplu angajat al autorităților locale. Dacă era așa prost cum zic oamenii, îl dădeau de mult afară. A ținut curată imaginea autorităților locale până acum, a luat totul asupra lui.
Da, am cerut și noi un salariu din cele trei restante, înainte de meciul cu Voluntari. Dar președintele ne-a spus că nu are de unde, că nu-l bagă nimeni în seamă. Cum șă ții așa o echipă în Liga 1, când noi aveam condiții de pregătire și de refacere de Liga 3?! Nu ne căutăm scuze, dar asta a fost situația”, a continuat Neguț.
Jucătorii Chindiei nu știu dacă își vor mai recupera banii restanți și nici ce le rezervă viitorul. Neguț spune că „nu ni s-a spus nimic la plecare. Ce facem, cum facem. Și eu sunt la final de contract, dar nu am semnat cu nimeni, cum s-a spus. Sunt discuții, dar nimic concret. Tot am crezut că vom fi la baraj. Nu știm cum și când ne vom recupera banii, dar ar fi normal să-i primim. Noi am muncit, avem familii, dar acum, parcă banii sunt în ultimul rând. Mă doare prea tare ce s-a întâmplat, că am căzut".
„Stăteam toți în același vestiar doar la meciuri. Nu ne plăteau, dar n-am depus memorii”
Un coleg de-ai lui Neguț, dintre cei mai vechi la echipă, a confirmat că „am avut cele mai proaste condiții de antrenament, începând de la vestiarele de la Bazinul de Natație. Ne schimbam în două mai mici, jumate-jumate. Noi stăteam împreună la vestiar numai la meciuri.
Am făcut zeci de antrenamente pe sintetic, pe la Viișioara sau Aninoasa. Terminam antrenamentul și apoi mergeam cu hainele în brațe să facem o saună și un bazin. Alte echipe au criosaună și alte metode de refacere. De aceea au fost atât de multe rupturi musculare, vreo 15. Stadionul ar fi trebuit să fie gata mai repede".
După meciul cu Petrolul am făcut leziune musculară, mi s-a spus să stau patru săptămâni. Am venit de acasă și am bătut la ușa antrenorilor, că vreau să ajut, că risc. Am făcut un antrenament după 9 zile de repaus total și am intrat cu inima. Și aș mai face-o încă de 10 ori, pentru toată Târgoviștea, dar nu pentru autoritățile locale. Pentru oamenii ăia care au venit în tribune și mă rugau, când mă încălzeam, să intru în teren
- Cristian Neguț, mijlocaș Chindia
Ni s-a spus, la începutul sezonului, că salariile vor fi aduse la zi. Dar am avut și 5 luni când n-am primit nimic. Ne împrumutam între noi. Acum sunt aproape 4 luni restante. Începuseră discuții și între noi, în vestiar. Dar nimeni nu a depus un memoriu. Am cerut un salariu acum, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă. Nu ne căutăm alibiuri, trebuia să facem măcar un punct în plus, dar ăn fotbalul profesionist contează și lucrurile astea
- jucător de la Chindia care a dorit să-și păstreze anonimatul
{{text}}