Fotbal   •   Liga 2   •   CSA STEAUA - BUZĂU 4-2

CSA Steaua i-a decis soarta lui Daniel Oprița » Anunțul „militarilor” + Reacția antrenorului: „E mai dezamăgitor decât sezonul trecut”

Daniel Oprița

Articol de Andrei Petrescu   —  duminică, 21 mai 2023

Daniel Oprița (41 de ani), antrenorul celor de la CSA Steaua, va continua și din sezonul viitor pe banca „militarilor”, după ce a reușit să se claseze pe locul 2 în sezonul actual, loc care era direct promovabil dacă roș-albaștrii nu se împiedicau de prevederile regulamentelor.

La scurt timp după finalul ultimului meci din play-off, în care Steaua a învins Gloria Buzău, scor 4-2, clubul militar a emis un comunicat în care a acuzat FRF că nu îi lasă să promoveze, dar și a anunțat oficial că Daniel Oprița și staff-ul său vor continua și în sezonul viitor la „cârma” echipei. 

CSA Steaua: „Daniel Oprița va fi antrenorul echipei noastre și în sezonul viitor”

Interpretarea eronată a Legii Sportului, de către Federația Română de fotbal, ne pune în situația de a căuta soluții legale pentru a putea evolua pe prima scenă a fotbalului românesc. Facem precizarea că un eventual demers al clubului nostru, nu putea fi întreprins, decât după comunicarea oficială a FRF. Felicităm jucătorii și staff-ul tehnic pentru performanța reușită și mulțumim fanilor pentru suportul necondiționat. De asemenea, dorim să vă comunicăm că Daniel Oprița va fi antrenorul echipei noastre și în sezonul viitor, iar componența lotului de jucători va fi strict în responsabilitatea lui și a staff-ului tehnic.



- Comunicat CSA Steaua


VIDEO Daniel Oprița: „Mă așteptam totuși ca locul 2 să se premieze cu ceva”

La finalul partidei cu buzoienii, Daniel Oprița a făcut o analiză a întregului sezon, la sfârșitul căruia CSA Steaua rămâne din nou blocată în Liga a 2-a din cauza legilor.

„Ultima impresie contează. A fost așa și un spectacol pentru cei care au fost în tribună. E bine că am câștigat și am terminat pe locul 2, despărțiți de puncte, nu la egalitate. E mai dezamăgitor decât sezonul trecut pentru că am terminat pe loc promovabil și ne uităm la Galați unde e stadionul plin, au invadat terenul, e bucurie mare. Trebuia să fim noi. 


Normal că te uiți așa la bucuria lor, ne-am uitat și anul trecut la Hermannstadt, nu e tocmai confortabil. Până la urmă, am știut unde am venit, doar că speranța pentru sezonul acesta a fost mai mare. Îi felicit pe jucători, le mulțumesc suporterilor că au fost alături de noi și ne-au sprijinit. Mă așteptam totuși ca locul 2 să se premieze cu ceva. Nu așa se face? 

Știu că ne iau locul dar niște medalii, o diplomă nu se dă? Așa știau și băieții. Deocamdată nu știu ce urmează, așteptăm o decizie să se găsească o modalitate de a se promova. Eu mai am un contract încă un an, am discutat ceva cu conducerea”, a declarat Daniel Oprița la conferința de presă.

Citește și alte știri din Liga 2: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.