Sporturi   •   Altele   •   POLO

Monopol stelist la polo: fetele sunt campioane, băieții mai au nevoie de o victorie pentru a ridica trofeul!

Echipa feminină de polo a clubului Steaua sărbătorind alături de trofeu // FOTO: Facebook CSA Steaua

Articol de Roxana Fleşeru   —  duminică, 21 mai 2023

Echipa feminină a clubului Steaua a devenit campioană a României pentru a șasea oară, iar cea masculină conduce cu 2-0 în finala cu CSM Oradea.

Poloistele de la CSA București au primit, duminică, medaliile și trofeul de campioane. Fetele antrenate de Ionuț Cismaru erau sigure de titlu înainte de turneul VII, disputat weekendul trecut în bazinul propriu. 

Ultimul meci al campionatului a fost împotriva celor de la Dinamo, în fața cărora s-au impus cu 8-5. Este pentru a șasea oară când clubul din Ghencea câștigă trofeul la polo feminin.

Steaua are monopol la polo: fetele sunt campioane, băieții mai au nevoie de o victorie!


Echipa masculină, campioana ultimelor șase ediții, este implicată în lupta pentru al nouăsprezecelea titlu din istorie. 

Steaua o conduce la general în finala Superligii pe CSM Oradea cu 2-0. Vineri, echipa din Ghencea a câștigat primul meci al ultimului act, care se desfășoară după sistemul „cel mai bun din cinci partide", cu 11-9, iar sâmbătă s-a impus cu 11-8 (3-2, 3-2, 2-2, 3-2).

Cel mai bun marcator al Stelei în cele două partide a fost Vlad Georgescu, el înscriind câte șase goluri în fiecare partidă. Următoarele două meciuri sunt programate la Oradea, în bazinul „Ion Alexandrescu", pe 26 și, dacă mai este nevoie, pe 28 mai. 

Citește și:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.