Ionuț Radu (25 de ani) nu putea face nimic la „dubla” lui Mbappé, dovedind în rest siguranță în intervențiile și ieșirile sale din poartă. „A citit bine jocul și a fost prețios și atent în careul său. Greu de pus în dificultate”, a scris agenția Foot Mercato despre portarul lui Auxeree, după 1-2 cu PSG.
Ionuț Radu continuă la Auxerre lupta pentru evitarea retrogradării, păstrând după etapa a 36-a punctul avans față de Nantes, ocupanta primului loc de sub linia roșie. Echipa sa n-a fost departe de o surpriză în epilogul rundei cu PSG (1-2), însă s-a recunoscut învinsă acasă în fața actualei și probabilei viitoare campioane.
Portarului român nu i se poate imputa nimic la golurile imparabile reușite de Kylian Mbappé, ales omul meciului de L'Equipe. În rest, goalkeeperul împrumutat de Inter a făcut un meci bun, fiind lăudat de presa franceză.
„Ionuț Radu, prețios în propriul careu"
Jucătorii liderului din Ligue 1 au tras duminică 15 șuturi spre poartă, dar numai patru au fost cadrate, două fiind neutralizate de Radu. „Nu putea face nimic la golurile lui Mbappé. A fost sigur în intervenții în prima repriză. Liniștit pe linia porții, s-a arătat foarte prompt în numeroasele ieșiri în fața atacanților parizieni (35, 57).
Prin talia sa și citirea jocului, portarul român a fost prețios în propria suprafață de pedeapsă. În afara golurilor, a fost greu de pus în dificultate. Lansarea frumoasă către Da Costa a stat la originea golului, ce a reaprins speranțele gazdelor", l-a caracterizat agenția Foot Mercato, care i-a acordat nota 5.
L-a blocat pe Messi
Maxi Foot i-a dat același calificativ, în condițiile în care Donnarumma, portarul lui PSG, a primit 7: „Un meci corect făcut de portarul lui Auxerre. Fără vină la primele două șuturi ale lui Mbappé, românul n-a avut decât să se încline în fața lui Kylian. Apoi, Radu a reușit câteva intervenții bune, mai ales la un șut trimis de Messi. Implicat la golul lui Sinayoko, cu o degajare lungă, el a strălucit și la un duel câștigat în fața lui Mbappé".
15meciuri ale lui Auxerre l-au avut în poartă în acest sezon din Ligue 1 pe Ionuț Radu, care a primit 16 goluri și a ținut de cinci ori buturile închise
{{text}}