Florin Lambagiu (27 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți kickboxeri români, a fost dopat la meciurile cu Cyril Benzaquen și Majid Amarouche.
Conform Les Infos Du Fight, Lambagiu a testat pozitiv după cele două meciuri. Sursa menționată nu a numit și substanța cu care a fost prins dopat cel cunoscut sub pseudonimul de „Rambo”.
Florin Lambagiu, prins dopat și suspendat 4 ani în Franța
Francezii mai informează că Florin Lambagiu a fost suspenat timp de 4 ani de la luptele pe teritoriul Franței. Primul meci, pierdut cu Cyril Benzaquen, s-a desfășurat în cadrul finalei ISKA World Championship, la categoria semigrea. „Rambo” a dominat copios lupta, însă a fost învins în urma deciziei controversate a arbitrilor francezi, în mai 2022.
Lambagiu l-a învins în al doilea meci în care a fost prins dopat pe Majid Amarouche, la Dynamite Fighting Show, în urma unei runde suplimentare. Lupta a avut loc pe 8 decembrie 2022.
Conform sursei menționate, suspendarea românului se va aplica doar pe teritoriul Franței.
{{text}}