International   •   Campionate   •   SPANIA

Furie în Ucraina după ce Barcelona le-a mulțumit fanilor ruși în plin război: „Acest titlu e și al vostru”

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 22 mai 2023

Cele mai importante cluburi ucrainene, Shakhtar și Dinamo Kiev, au protestat și au ironizat Barcelona după ce doi jucători catalani, Balde și Sergi Roberto, le-au transmis mesaje fanilor ruși blaugrana. Lewandowski a încercat să explice situația.

Într-un moment când războiul continuă să afecteze Ucraina, Barcelona a lansat weekendul trecut, neașteptat, un clip video în care doi dintre jucătorii campioanei Spaniei le mulțumesc fanilor ruși blaugrana.

„Un salut tuturor suporterilor Barcei care ne urmăresc din Rusia! Ne vom vedea în curând”, a transmis Alejandro Balde, fundașul stânga, urmat de Sergi Roberto: „Le mulțumim susținătorilor ruși pentru sprijin și energie. Acest titlu e și al vostru! Sperăm că vom putea cuceri multe alte trofee”.

Mesaj pentru Barcelona: „O sută de mii de tricouri vândute nu valorează cât o viață”


Șocați, ucrainenii au reacționat imediat, potrivit RMC Sport. „În timp ce soldații noștri se refac la Barcelona, jucătorii Barcelonei, Sergi Roberto și Alejandro Balde, înregistrează un mesaj video dedicat fanilor din țara care ucide ucraineni, care ucide copii și care ne distruge orașele. 

Nicio victorie, nicio sută de mii de tricouri vândute nu valorează cât o viață", s-a comentat pe siteul lui Shakhtar, postând fotografiile soldaților Vitali Shumei și Bohdan Kush, răniți în război și tratați la Barcelona.

Lewandowski: „Jucătorii nici nu știu cui vorbesc”

O întrebare de la Shakhtar pentru Lewandowski: „Ți se pare o situație normală? Ești căpitanul naționalei Poloniei, țara care ajută mult Ucraina. Ar trebui să înțelegi amploarea tragediei și absurditatea unui asemenea gest”.


Contactat de site-ul polonez Interia Sport, Lewandowski a explicat: „Am descoperit acest videoclip după un timp și, să o spun politicos, am fost foarte surprins. M-am interesat la club și știu că nu este vorba de o poziție oficială, ci de o declarație făcută la o reuniune cu posturile TV care dețin drepturile de difuzare ale ligii spaniole. 

În asemenea situații, jucătorii nici nu știu cui vorbesc. Sigur, nu e o scuză, pentru că e clar că nu s-a ținut cont de un lucru și că rezultatul a fost rău. Din ce știu eu, clubul va lua măsuri ca răspuns pentru această situație”.

Dinamo Kiev: „Barcelona să aplice pentru a participa în campionatul Rusiei"

La rândul său, Dinamo Kiev a ironizat gruparea catalană. „Noi le recomandăm jucătorilor Barcelonei să se apropie și mai mult de fanii lor ruși și să aplice pentru a participa în campionatul Rusiei”, a fost mesajul clubului lui Mircea Lucescu, alături de o poză cu stadionul devastat al echipei ucrainene Desna Chernihiv.

Un jurnalist ucrainean de televiziune, Vitaliy Kravchenko, a abordat dur acest subiect live, comentând meciul Barcelona - Real Sociedad (1-2). 

„În timp ce Rusia asediază orașele noastre cu rachete, omorând populația civilă, în timp ce eroii noștri mor, iar rușii obișnuiți privesc în tăcere sau chiar susțin acest război, Barcelona înregistrează un videoclip în care îi felicită pe fanii ruși", a afirmat acesta, adăugând: „Rușine, Barca! Rușine, Balde și Sergi Roberto!".

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.