Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - CSU CRAIOVA 2-3

„Eșec total! Poate ne ajută U Cluj să dăm barajul” » Oltenii au câștigat în Giulești, dar rămân nemulțumiți: „Un an ratat”

+25 Foto
Alexandru Crețu, în dreapta // foto: Cristi Preda, GSP

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 22 mai 2023

Alexandru Crețu (31 de ani) a înscris în Rapid - CSU Craiova 2-3, iar la final a descris sezonul echipei sale drept un „eșec total”. Oltenii nu știu încă dacă vor juca în preliminariile Conference League, ei depind de rezultatele din ultima etapă și de deznodământul Cupei României. 

La finalul partidei din Giulești, 3 oameni importanți ai Craiovei s-au prezentat la flash-interviuri. Este vorba despre Andrei Ivan, autorul unei „duble”, Alexandru Crețu, cel care a înscris golul victoriei, și Mihai Căpățînă, eliminatul din minutul 47. 

Alexandru Crețu, după Rapid - CSU Craiova 2-3: „Poate ne ajută U Cluj să dăm baraj”

„Cred că a fost un meci spectaculos, pe contre. Am rămas repede cu om în minus și ne-a fost mai greu, au marcat două goluri din penalty. Cred că primul a fost acordat cam ușor, dar al doilea la mine a fost. M-a lovit mingea în mână, n-am avut ce să-i fac.


Mă bucur că mi-am ajutat echipa să scoată un rezultat bun. Nu mai contează pe ce post joc atât timp cât îmi ajut echipa. Important este să terminăm pe locul 4, poate ne ajută U Cluj să câștige Cupa și să dăm baraj. Ne pare rău că ajungem să stăm la mâna altora. 

Anul ăsta este un an eșuat total. Nu poți să stai până în ultima etapă să vezi dacă joci în Europa... e trist. Foarte puțin pentru Craiova, dar vom trage linie la final, vedem ce va decide conducerea și unde vom fi.

Mai avem șanse la locul 3, dar Farul... felicitări echipei campioane, au câștigat meritat, dar cred că petrec o săptămână încontinuu de acum. E greu, vă dați seama, nu cred în locul 3, vedem ce face U Cluj în Cupă. 

Mă bucur pentru cei de la Farul, au meritat. Au jucat copiii, au jucat fotbal, domnul Hagi merită felicitat pentru ce face, ridică fotbalul din România”, a afirmat Crețu la DigiSport.


La ce s-a referit Crețu? Dacă U Cluj va câștiga finala Cupei României, cu Sepsi OSK, atunci locul 4 din play-off va juca barajul pentru Conference League cu una dintre primele echipe din play-out, FCU Craiova sau FC Voluntari. Altfel, echipa de pe locul 3 din play-off va merge la baraj. 

Ce a declarat Andrei Ivan după Rapid - CSU Craiova

A fost un meci greu, suntem bucuroși că l-am câștigat și că orice ar fi rămânem pe locul 4. Și în tur am condus cu 2-0 și s-a terminat egal. Aici în Giulești este un teren greu. Am fost uniți, asta s-a văzut pe teren.



N-am avut emoții deloc la penalty. A fost prima oară când execut și nu am avut emoții. Nu l-am citit pe Moldovan, dar m-am gândit că nu se aruncă tot acolo.



Și la Sepsi am jucat în 10 și am câștigat. Ne priește să jucăm în 10. Contează că am luat cele 3 puncte.

VIDEO Markovic nu mai speră la locul 3: „Așteptăm o minune de la U Cluj”

Mihai Căpățînă, eliminat în Rapid - CSU Craiova: „Am fost foarte afectat”

Fundașul dreapta Mihai Căpățînă, eliminat în minutul 47 după ce a primit două cartonașe galbene, le-a mulțumit colegilor că au făcut ca „roșul” pe care l-a primit să nu conteze în cele din urmă. 

„Mă bucur foarte mult că am câștigat, am fost foarte afectat de eliminare, este prima din carieră. Țin să le mulțumesc colegilor pentru efortul fantastic, mă bucur mult pentru aceste 3 puncte.

Nu am protestat, știam că mai am un cartonaș galben. Am primit al doilea galben pentru fault. Arbitrul mi-a zis că Morais făcuse preluarea spre poartă, era situație promițătoare și se dă galben. Este decizia dânsului, nu am ce comenta, îmi asum acest lucru.

Este un an ratat dacă ne uităm la ce obiective ne-am propus la începutul anului. Mai avem o mică șansă la locurile de Conference League. Cât vom avea șanse matematice, vom spera”, a precizat Căpățînă.

VIDEO: penalty contestat în Rapid - CSU Craiova

Tot despre Rapid - CSU Craiova: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.