Campionate

Președintele lui Al-Nassr dezvăluie: „Nu l-am luat pe Ronaldo doar ca jucător"

Articol de Theodor Jumătate  —  marţi, 23 mai 2023

Muhammad Al-Muammar, liderul clubului Al-Nassr, a declarat într-o conferință de presă la Riad că „deținem și drepturile comerciale ale lui Cristiano Ronaldo. Vor avea impact asupra turismului".

Când s-a mutat în Arabia Saudită, pe 1 ianuarie, semnând contractul cu Al-Nassr, Cristiano Ronaldo a devenit fotbalistul cel mai bine plătit al planetei, cu un salariu anual de 200 de milioane de euro. Va încasa 400 de milioane, dacă rămâne până la sfârșitul acordului. 

Cristiano Ronaldo, după modelul Messi

Se știa că portughezul în vârstă de 38 de ani va fi și ambasador al regatului saudit, după modelul Messi, plătit cu 30 de milioane pentru a promova turismul în țara arabă.

Într-o conferință de presă la Riad, președintele lui Al-Nassr a confirmat că „nu l-am luat pe Cristiano Ronaldo doar ca jucător". Muhammad Al-Muammar a dezvăluit că „deținem și drepturile comerciale ale lui Ronaldo. Vor fi activate la sfârșitul acestui sezon și vor avea impact asupra turismului și în alte domenii".

Președintele lui Al-Nassr: „Profitați de prezența lui Cristiano Ronaldo!"

Cristiano oferă și coechipierilor de la Al-Nassr o excelentă șansă de a fi văzuți. „Întotdeauna le spun băieților în vestiar: «Profitați de prezența lui Ronaldo și ieșiți la lumină! O mulțime de televiziuni transmit live meciurile noastre!»", a povestit Al-Muammar. Liga saudită e difuzată în 137 de țări de pe tot globul.

Lusitanul nu pare să se simtă însă prea bine pe teren cu colegii lui. De multe ori nemulțumit, gesticulând nervos, reproșându-le modul cum finalizează acțiunile, în special când nu îi pasează lui. 

Chiar dacă Ronaldo a reușit 13 goluri și 3 assisturi în 14 meciuri, Al-Nassr nu a reușit să câștige niciun trofeu în acest sezon. Și, aproape sigur, va pierde și titlul de campioană. Al-Ittihad e la un pas de încoronare în Arabia Saudită.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.