Gigi Becali i-a luat apărarea lui Florinel Coman, după ce extrema roș-albastră a ieșit de pe teren pe finalul meciului cu Farul, pierdut cu 2-3.
Coman a fost schimbat în minutul 89 cu Farul, cu Omrani, după ce, preț de câteva minute, a refuzat să mai joace și echipa a rămas în inferioritate. Și-a dat apărătorile jos și a cerut schimbarea, deși nu era accidentat, gest care i-a luat prin surprindere pe Charalambous și Pintilii. Cei doi nu l-au luat inițial în seamă, însă ulterior au decis să-l scoată.
Totul s-a întâmplat după golul de 3-2, marcat de Louis Munteanu.
Gigi Becali îi ia apărarea lui Florinel Coman
„El era la un moment dat singurul jucător pe teren. Noi nu mai aveam alt jucător decât pe el și poate Adrian Șut. Ăștia doi. Noi nu mai aveam alți jucători pe teren. Olaru, slab, praf. A primit o minge la mijlocul terenului. Puteam să ieșim pe contraatac, să dăm gol, numai că el a dat în aut pasa.
Florinel era supărat, avea nervi. La un moment dat venise în dreapta. Primește o minge acolo se învârte în loc, se bate cu doi și se întoarce cu fața spre centrul terenului să paseze la unul. Aveam timp să ne repliem. A și înjurat, am văzut pe buzele lui. «Bă, în aia a mea. Nu veniți la primit niciunul?»”
Deci, Ovidiu Popescu, despre care am crezut că e războinic, se ascundea de minge. De asta cred că s-a supărat. El rămăsese singur. A zis: «Nu vă mai dau mingea, nu o mai pasez că și-așa dacă v-o dau o dați în afara terenului, nu mai pasați nimic. Mă duc de unul singur să câștig». Cam așa a zis el”, a declarat Gigi Becali, citat de Fanatik.
{{text}}