U Cluj va disputa azi a șasea finală de Cupă din istoria sa, contra lui Sepsi, încercând să dubleze singurul succes de până acum, cel din 1965. Atunci, formidabila generație a lui Remus Câmpeanu, Mircea Neșu ori Mihai Adam s-a impus cu 2-1 în ultimul act cu Dinamo Pitești, la capătul unei partide în care a strălucit Zoltan Ivansuc.
- Nu rata alte episoade #RETROGSP de colecție
Vedeta Științei, numele de atunci al Universității, nu doar că a marcat golul al doilea al ardelenilor, după ce în prima repriză își trecuse în cont și o bară transversală, dar a construit o mulțime de alte faze prin care a încântat asistența de pe "Republicii". La nici 27 de ani, steaua lui Ivansuc părea să strălucească tot mai tare.
Cu toate acestea, cariera ulterioară a lui Zoli n-a fost ceea ce se aștepta să fie. Extrem de talentat, însă și foarte capricios, prieten mai mult decât era cazul cu paharul, cel mai iubit jucător din istoria Clujului a părăsit luminile rampei în 1968, la 30 de ani.
S-a dus într-un exil autoimpus la Câmpia Turzii, unde și profesa ca medic. A încercat să mai joace câteva partide la Industria Sârmei din localitate, în "B", dar era greu să se mai motiveze.
A urmat o perioadă în care s-a izolat tot mai mult, abandonându-se în brațele lui Bachus. S-a stins în ianuarie 1982, la numai 43 de ani.
Astăzi, Gazeta vă oferă în exclusivitate unul dintre dialogurile rare care există în presă cu Ivansuc. Discuția a fost purtată de Ovidiu Ioanițoaia și a fost publicată în paginile "Sportului" din 19 decembrie 1970.
„De ce m-ai evitat aseară, doctore Ivansuc?”
Caut în cartea de telefon. 2 35 29. Formez numărul şi-mi răspunde o voce seacă. Fără chef de vorbă.
- Cu doctorul Ivansuc, vă rog!
- La telefon!
Îi spun c-aş vrea să-l văd, că aş vrea să vorbim despre fotbal. Doctorul Ivansuc îmi propune, cu șovăire, ora 8:00 seara, undeva în centru, în holul unui hotel.
185 de meciuri și 41 de goluriare Ivansuc în prima divizie. În cupele europene: patru partide și două reușite
S-a făcut 8:00 și jumătate. Formez - pentru a câta oară? - 2 35 29. Nimic.
Plec. E 10:00. Ceasul unei biserici bate tacticos, spărgând o tăcere sticloasă. Întâlnesc un prieten comun.
- Zoli în oraș, la ora asta?!, se miră. Se vede că nu l-ai întâlnit de mult! Nu iese aproape deloc, stă mai mult acasă. Se joacă cu Barbara.
A doua zi.
- Doctore Ivansuc, de ce m-ai evitat aseară?
Suntem într-unul din cabinetele Policlinicii din Câmpia Turzii și doctorul Ivansuc - în halat cu bonetă, pregătindu-se parcă de operaţie - pare surprins că mă vede tocmai acolo. Poate chiar este.
- De ce te-am ocolit? Te întreb eu: de ce n-aş fi făcut-o?
3 selecțiia strâns Zoli la naționala de seniori, toate în 1962: 4-0 cu Maroc, 2-3 în RDG, 0-6 în Spania
La urma-urmei, mă gândesc, de ce-am ţinut neapărat să-l văd, mai ales acum, când - ajuns la 32 de ani - răsfățatul tribunelor clujene, Zoli cel de altădată, a devenit, simplu, doctorul Zoltan Ivansuc? Un doctor serios şi rigid, care vine la fotbal rareori, și numai la meciurile cu miză.
- Vrei să mă întrebi ceva?
- Vreau! Vreau să te întreb mai multe. Ce-ai făcut aseară, te-ai jucat cu fetiţa? Am telefonat și n-a răspuns nimeni.
Zoltan Ivansuc: „Teașcă a cerut suspendarea mea pe doi ani!”
Brusc, zâmbetul i se stinge. Îşi aprinde ţigara, clatină din cap:
- Nu. Barbara dormea. N-are nici un an. Îl împlineşte la 3 ianuarie. Știi ceva?, hai să continuăm discuția asta la mine acasă! S-o vezi pe Barbara. Am o fetiţă frumoasă şi cuminte.
- Spune-mi, îţi mai aduci aminte cum ţi-ai terminat cariera?
Trage un fum, adânc, bate darabana cu degetele îngălbenite de tutun.
- Cum să nu?! Ne bătuse Steaua, la Cluj, cu 2-0 şi pregăteam meciul cu Dinamo. Aveam maşină, nu pe asta, cealaltă, prima, venisem la antrenament 5 minute mai târziu. Teaşcă m-a certat. Avea dreptate, dar eu m-am supărat şi nu m-am mai întors! Cred că băieţii m-au aşteptat...
Vorbeşte încet, abia şoptit, şi se vede - zău aşa, se vede de la o poştă! - că amintirile astea nu-i fac nicio plăcere. Îl răscolesc.
- Apoi m-au suspendat. O pedeapsă prea aspră. Eu greşeam primul, făcând pe orgoliosul, nerecunoscându-mi greșeala. Teaşcă greşea al doilea, cerându-mi suspendarea pe doi ani! E mult doi ani în viața unui fotbalist, doi ani de stat pe tuşă e mult, nu-i așa?!
- Am impresia că-ți pare rău că n-ai mai jucat. Știu însă că ai avut două smulgeri osoase la piciorul stâng. Și-apoi, ai împlinit 32 de ani...
Stinge țigara și, fără să vreau, număr mucurile din scrumieră. Sunt 12. Fumează mult.
- Da, am împlinit 32 de ani. Vârsta la care Lereter juca în echipa națională!
Zoltan Ivansuc: „Am iubit fotbalul. În felul meu”
- Crezi că ai iubit fotbalul, doctore Ivansuc ?, îl întreb într-un târziu. L-ai iubit cu adevărat?
Tace. Își face de lucru cu stetoscopul.
- Nu știu ce să-ți răspund. Vreau să cred că da. Vreau să cred că am avut mult talent. Am simțit-o eu, mi-au spus-o şi alţii. Am fost, poate, prea orgolios. Am iubit fotbalul în felul meu. Acum, când stau și mă gândesc, am certitudinea că i-am dedicat prea puțin timp. Ştiu eu, fotbalul cere muncă, cere sudoare, şi eu nu m-am omorât niciodată cu firea când a fost vorba de sudoare! Pentru mine, fotbalul n-a fost decât un joc!
- Și crezi că ar fi trebuit să fie altceva?
- Ar fi trebuit să fie un joc... serios! Din păcate, Ivansuc cel de la 22 de ani nu avea - și poate nici nu putea să aibă - mintea celui de astăzi. Probabil că nici acum nu înțeleg ceea ce îmi va fi la îndemână peste 10 ani.
- Şi dac-ar fi avut-o?
Întrebarea nu-l surprinde. Ridică fruntea cu semeţie, priveşte peste mine, undeva, într-un punct imaginar. Ridică din umeri.
- Nu știu. E târziu. Nici eu, nici tu n-o putem lua de la capăt. În meserie, poate da. În fotbal, nu. În fotbal ai nevoie de tinereţe. A mea a trecut, a trecut cam repede, uneori fără rost. Mi-a plăcut să învăţ. Și am învăţat. Am făcut medicina. Asta-i viaţa!
Zoltan Ivansuc: „Puteam ajunge un mare fotbalist”
- Ții, oare, minte de câte ori ai jucat în naţională?
- Am jucat îngrozitor de puţin, de numai trei ori! Uneori îmi pare rău, alteori nu. Cu talentul pe care l-am avut, zic mulţi, aş fi putut ajunge un mare fotbalist. Eu sper că am ajuns un doctor bun, un soţ bun, un tată bun...
Aş vrea să mai aflu ceva înainte de plecare, dar discuţia - această discuţie pe care numai indiscreţia mea reportericească a impus-o - pare să-l fi plictisit iremediabil. Aş vrea să-l întreb, şi chiar o fac, dacă-i adevărat că, într-o seară, pe când juca fotbal, a plecat în oraş să cumpere o sticlă de coniac îmbrăcat doar în pijama.
- Nu, nu-i adevărat. E drept, mi-a plăcut să beau, şi uneori nu m-am sfiit s-o fac, dar zvonul acela a fost prostesc, inventat.
Am terminat. Ne sculăm în picioare. Ne luăm rămas bun.
- Spune-mi: dacă, prin absurd, ai fi antrenor de fotbal, ce sfat de căpătâi le-ai da jucătorilor?
- Nu m-am gândit niciodată, dar cred că nu le-aș face o viață prea uşoară, prea comodă. I-aş învăţa să gândească la faptul că trebuie să se respecte ei înşişi pentru a fi respectaţi de alții.
- Altceva?
- Le-aş spune să nu trădeze fotbalul, la preţul unei plăceri de o zi, pentru că fotbalul i-a pedepsit întotdeauna pe cei ce, după ce-au intrat în horă, l-au trădat!
Plec. Miros de camfor şi de alcool. Pereţi albi, văruiţi, plini cu anunţuri. În capul scării, îngândurat, doctorul Zoltan Ivansuc, "şeptarul" de altădată al Universității Cluj...
FINALA CUPEI ROMÂNIEI, SEZONUL 1964-1965
Știința Cluj - Dinamo Pitești 2-1 (1-0)
- Au marcat: Câmpeanu (11'), Ivansuc (55') / Ţurcan (65')
- Știința: Simion Moguţ - Paul Marcu, Traian Georgescu, Paul Grăjdeanu, Remus Câmpeanu - Vasile Alexandru, Mircea Neşu - Nicolae Szabo, Zoltan Ivansuc, Mihai Adam, Ioan Suciu.
Antrenor: Andrei Sepci - Dinamo: Spiridon Niculescu (17' Constantin Matache) - Gheorghe Radu, Mircea Stoenescu, Ilie Stelian, Constantin Badea - Ion Ţârcovnicu, Nicolae Dobrin (62' Ştefan Zimer) - Constantin Ionescu, Mihai Ţurcan, Nicolae Nagy, Constantin David.
Antrenor: Vintilă Mărdărescu - Stadion: Republicii. Spectatori: 30.000
- Arbitru: Nicolae Mihăilescu (București)
Ivansuc a fost unicul fotbalist pe care l-am cunoscut care bea de duminică seara până joi, vinerea şi sâmbăta se antrena, iar duminică la prânz era în formă maximă!
- Robert Cosmoc, ex-antrenor Știința/U Cluj
E greu să-l caracterizez pe Ivansuc. Putea fi dus la școală și prezentat ca model de cum ar trebui să arate, fizic, un fotbalist. Nu vreau să exagerez, dar parcă era mai bun decât Cristiano Ronaldo, doar că n-a avut unde să-și arate calitățile.
Zoli era unic. Avea o «explozie» ca un glonț. În afara gazonului era un om de o modestie deosebită. Avea prieteni din toate categoriile sociale, de la profesori universitari la portarii de la facultate.
- Remus Câmpeanu, ex-căpitan Știința/U Cluj
A fost o finală frumoasă. Un stadion arhiplin a stat încordat 90 de minute. Clujenii au demonstrat ce pot când vor.
Știința Cluj a confirmat. A jucat modern, cu mișcări largi, cu schimburi de flanc derutante și cu pătrunderi spectaculoase.
De-a dreptul captivantă evoluția lui Ivansuc, care a țâșnit din blocstarturi derutând adversari, uneori și coechipieri, prin alternarea registrelor tehnico-tactice în stil brazilian.
- Ioan Chirilă, în "Sportul" din 13 iulie 1965
{{text}}