International   •   Campionate   •   ARABIA SAUDITĂ

Cristiano Ronaldo îi laudă pe saudiți: „În curând, competiția lor națională va ajunge în Top 5 campionate ale lumii”

Cristiano Ronaldo dezminte că ar vrea să plece de la Al-Nassr. Foto: Instagram

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 24 mai 2023

Cristiano Ronaldo (38 de ani), atacantul lui Al-Nassr, dezminte că ar vrea să plece din Golf după doar cinci luni. „La anul întrecerea va fi și mai puternică!”, a declarat portughezul, care a marcat și luni în victoria cu Al-Shabab (3-2).

Zvonurile lansate în presa europeană că Ronaldo s-a săturat deja de aventura în Golful Persic și că vrea să plece de la Al-Nassr în vară sunt dezmințite chiar de către jucător.

Chiar dacă nu va câștiga niciun trofeu în acest sezon, pierzând Supercupa și fiind eliminat și în semifinalele Cupei Regelui, iar în campionat fiind doar pe locul 2, Cristiano nu se gândește să se despartă de actualul său club, pentru care a dat în campionat 14 goluri în 15 partide (mai are două assisturi). Mai are două sezoane și câștigă 200 de milioane de euro pe an!

Cristiano Ronaldo: „Arabia Saudită are un potențial enorm”


Din contră, atacantul portughez elogiază competiția în care joacă și crede că fotbalul din Arabia Saudită se va ridica mult și datorită vedetelor, ce vor veni spre sfârșitul caeierei.

„O să ajungă în curând în Top 5 campionate ale lumii. Competiția este în creștere și la anul întrecerea va fi mai puternică. Este nevoie însă de timp, de jucători buni și de infrastructură, dar această țară are un potențial enorm și se bazează pe oameni extraordinari și spectaculoși”, crede Ronaldo, al cincilea marcator al campionatului saudit, la șase goluri de liderul marocan Hamed Allah (Al-Ittihad).

Cristiano Ronaldo speră la titlu în Arabia Saudită

Ronaldo a marcat luni pentru Al-Nassr, contribuind decisiv la victoria (3-2) contra lui Al-Shabab, care a condus cu 2-0 prin „dubla” lui Guanca! Cristiano a reușit un gol senzațional, după ce a driblat doi adversari și a șutat puternic din afara careului. A fost al treilea gol al gazdelor, precedentele fiind semnate de Talisca și Ghareeb. 


Cu două etape înainte să se termine campionatul saudit, Al-Nassr are 63 de puncte, cu trei mai puține decât liderul Al-Ittihad, care a câștigat tot la limită (1-0) cu Al-Batin.

Se vehiculează tot felul de sume și de nume, dar e clar că din vară vor veni jucători de valoare, mai ales că regulamentul îți va permite să aliniezi opt străini. Vor veni jucători cu nume. Am auzit de Firmino, Sergio Ramos, că sunt aproape de a veni. Ronaldo doar a deschis calea. 



- Marius Șumudică, antrenor Al-Raed

VIDEO. Rezumatul meciului Al Nassr - Al Shabab (3-2)

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.