Campionate

Raphinha, rivalul de la Barcelona, mesaj de susținere pentru conaționalul Vinicius Junior: „Va fi război!”

+23 Foto
Raphinha, rivalul de la Barcelona, mesaj de susținere pentru conaționalul Vinicius Junior. Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie  —  Wednesday, 24 May 2023

Extrema braziliană Raphinha (25 de ani) a afișat marți, la meciul cu Valladolid (1-3), un tricou cu un citat celebru; „Atâta vreme cât culoarea pielii va fi mai importantă decât strălucirea din ochii tăi, va fi război”. Era adresat celor care duminică l-au insultat rasist pe Vinicius Junior (22) pe stadionul „Mestalla” din Valencia.

Scandalul rasist de la Valencia continuă să provoace reacții în toată Spania și tot mai mulți jucători s-au solidarizat cu victima suporterilor de pe „Mestalla”. Vinicius Junior, atacantul de culoare al lui Real Madrid, a fost apelat din peluză cu cuvântul „mono” (maimuță) la meciul jucat duminică (0-1) și a sfârșit prin a fi eliminat, după ce a cedat nervos în prelungiri. 

Comisia de Disciplină a Ligii i-a anulat cartonașul roșu, iar ultrașii identificați că ar fi responsabili pentru declanșarea scandalului de proporții au primit interdicție pe viață pe stadion.

Raphinha: „Suntem împreună, Vinicius”

Răul făcut, din nou, jucătorului brazilian al campioanei Europei nu poate fi șters, ci numai se poate lupta împotriva lui pentru a nu deveni o obișnuință la fiecare meci în deplasare al vedetei blanco. Printre cei care-l susțin pe Vini este și conaționalul său, Raphinha, de la rivala Barcelona. Acesta a afișat un mesaj destinat tuturor rasiștilor din Spania și nu numai.

La partida cu Valladolid de marți (1-3), extrema de 25 de ani a lăsat să se vadă și în momentul schimbării, și după meci, un maiou galben cu un citat celebru, din împăratul etiopian Haile Selassie, popularizat de Bob Marley, în celebra sa melodie din 1976 „Război”:

„Atâta vreme cât culoarea pielii va fi mai importantă decât strălucirea din ochii tăi, va fi război”. Acest text îl are tatuat pe picior și victima ultrașilor de la Valencia. Pe spatele maioului lui Raphinha, un alt mesaj, scris cu marker negru, „TMJ, Vini jr” (acronim brazilian pentru „Suntem împreună cu tine, Vini jr”).

Vinicius i-a mulțumit lui Raphinha pentru mesajele de sprijin

Vinicius a folosit rețelele de socializare pentru a-i mulțumi lui Raphinha pentru mesajele de sprijin. 

Raphinha, rivalul de la Barcelona, mesaj de susținere pentru conaționalul Vinicius Junior. Foto: Instagram

Fotbalistul lui Real Madrid a distribuit două imagini cu Raphinha cu tricoul său cu textul împotriva rasismului în story-urile sale de pe Instagram și le-a însoțit cu un emoji de mulțumire și o inimă neagră. Vini a distribuit același mesaj și aceleași imagini și pe contul său de Twitter.

+23 Foto
Valencia - Real Madrid / foto: Guliver/Getty Images

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.