Sporturi   •   Tenis   •   BJK CUP

Echipa României rămâne în Europa pentru barajul din Billie Jean-King Cup

Echipa Românie după o întâlnire reușită

Articol de Roxana Fleşeru   —  miercuri, 24 mai 2023

Echipa de BJK Cup a României o va întâlni în noiembrie pe cea a Serbiei în încercarea de a rămâne în elita acestei competiții

Federația Internațională de Tenis a efectuat, miercuri, la Londra, tragerea la sorți pentru grupele Billie Jean-King Cup, dar și pentru întâlnirile din baraj.

Echipa României va înfrunta Serbia pe terenul acesteia în noiembrie 2023 într-o confruntare de rămânere în elită. „Tricolorele" au ajuns în această fază a competiției după ce au pierdut dramatic calificarea la turneul final al BJK Cup în fața Sloveniei, al Koper, cu 2-3. În prima zi a întâlnirii, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian și-au câștigat partidele de simplu, apoi în a doua le-au pierdut, astfel că s-a ajuns la dublu, unde Monica Niculescu și Irina Bara au cedat și ele.

Au trecut nouă ani de la ultima întâlnire


România și Serbia s-au întâlnit ultima oară în această competiție în 2014 în barajul de promovare în Grupa Mondială. Întâlnirea s-a desfășurat al Arenele BNR, iar Serbia o avea atunci în echipă pe Ana Ivanovici, în timp ce România dispunea de cea mai bună echipă a sa cu Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Monica Niculescu. Echipa o avea în postura de căpitan-nejucător pe Alina Tecșor-Cercel, iar "tricolorele" s-au impus cu 4-1.

104 este loculocupat în această săptămână de cea mai bună jucătoare a Serbiei, aceasta fiind Olga Danilovic

Dacă se va impune în întâlnirea cu Serbia, România va evolua în barajul de calificare pentru turneul final, iar dacă va pierde va retrograda în al doilea eșalon al BJK Cup, Grupa 1, zona Europa Africa.

2-1 este scorul generaldintre Serbia și România în BJK Cup, victoriile echipei din țara vecină datând din 2007 și 2008, ambele disputându-se în Grupa I, zona Europa/Africa


Meciurile din baraj

  • Slovacia-Argentina 
  • Belgia-Ungaria 
  • Marea Britanie-Suedia 
  • Brazilia-Coreea de Sud 
  • Ucraina-Țările de Jos 
  • Serbia-România 
  • Japonia-Columbia 
  • Austria-Mexic

Grupele turneului final 

  • Grupa A: Elveţia, Cehia, SUA 
  • Grupa B: Australia, Kazahstan, Slovenia 
  • Grupa C: Spania, Canada, Polonia 
  • Grupa D: Franţa, Italia, Germania

Citește mai multe știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.