Comisia Centrală a Arbitrilor, condusă de grecul Kyros Vassaras (57 de ani), a anunțat brigada de arbitri delegată la meciul dintre FCU Craiova și FC Voluntari, barajul din play-out pentru Conference League.
- FCU Craiova - FC Voluntari se joacă vineri, 26 mai, de la ora 20:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1
Horațiu Feșnic, arbitrul partidei FCU Craiova - FC Voluntari, barajul de Conference League din play-out
Horațiu Feșnic, din Cluj-Napoca, va conduce la centru partida dintre FCU Craiova și FC Voluntari. Ardeleanul va fi ajutat la cele două tușe de Ovidiu Artene, din Vaslui, respectiv de Ciprian Danșa, din Satu-Mare, se arată pe site-ul oficial al CCA.
În camera VAR va fi arădeanul Ovidiu Hațegan. Acesta va fi ajutat de asistentul Marius Badea, din Râmnicu-Vâlcea. Al patrulea arbitru va fi Bogdan Dumitrache, din București.
Horațiu Feșnic, prima partidă arbitrată după ce a gafat în Rapid - FCSB
Partida dintre FCU Craiova și FC Voluntari va fi prima pe care clujeanul Horațiu Feșnic o va conduce, după ce a gafat în Rapid - FCSB 1-0, când nu le-a acordat două cartonașe roșii giuleștenilor.
După cum Gazeta Sporturilor scria pe 5 mai, CCA, condusă de elenul Kyros Vassaras, a hotărât să-l suspende timp de 4 etape pe Horațiu Feșnic, deși, inițial, CCA, prin vocea lui Vassaras, susținea că Feșnic nu a greșit în derby-ul bucureștean.
Câștigătoarea partidei FCU Craiova - FC Voluntari va înfrunta una dintre CFR Cluj și CS Universitatea Craiova
Învingătoarea duelului dintre FCU Craiova și FC Voluntari va înfrunta una dintre CFR Cluj și CS Universitatea Craiova pentru un ultim loc de cupe europene, după ce Sepsi Sf. Gheorghe a câștigat, miercuri seară, Cupa României. Meciul ar urma să fie disputat într-o singură manșă, pe 3 sau 4 iunie.
CFR Cluj joacă în ultima etapă din play-off cu Farul Constanța, duminică, 28 mai, de la ora 21:00, în timp ce CS Universitatea Craiova primește duminică, de la aceeași oră, vizita lui Sepsi Sf. Gheorghe.
{{text}}