International   •   Campionate   •   LA LIGA

Jucătorul Valenciei a boicotat protestul contra rasismului » De ce nu a participat la acțiunea echipei sale, după „cazul Vinicius”

Mouctar Diakhaby (26 de ani), fundașul central al Valenciei, a refuzat să pozeze cu banner-ul împotriva rasismului înaintea meciului cu Mallorca (0-1), din etapa #36 din La Liga/ foto: captură as.com

Articol de Adrian Duţă   —  vineri, 26 mai 2023

Mouctar Diakhaby (26 de ani), fundașul central al Valenciei, a refuzat să pozeze cu banner-ul împotriva rasismului înaintea meciului cu Mallorca (0-1), din etapa #36 din La Liga.

După ce Vinicius, extrema lui Real Madrid, a fost insultat rasist pe terenul Valenciei în etapa trecută din La Liga, conducerea ligii spaniole a cerut afișarea unui mesaj împotriva discriminării înainte de toate meciurile din această rundă.

Doar că Diakhaby a refuzat să facă parte din această acțiune, în semn de protest.

De ce nu a participat Diakhaby la acțiunea împotriva rasismului


Motivul? Stoperul francez consideră că La Liga l-a nedreptățit în urmă cu doi ani, când susține că a fost insultat rasist de Cala, jucătorul lui Cadiz, chiar pe teren, potrivit AS.

Atunci, Javier Tebas a considerat nefondată acuzația lui Diakhaby, președintele La Liga susținând că nu au existat dovezi privind insultele rasiste asupra jucătorului Valenciei.

Fotbalistul consideră nedreaptă diferența de tratament între cazul său și cel al lui Vincius și a ales să stea câțiva metri în spatele bannerului afișat înainte de Mallorca - Valencia. „Rasiști, afară din fotbal” reprezintă mesajul după atacurile la adresa lui Vinicius, care a fost victima discriminării pe tot parcursul sezonului de La Liga în timpul meciurilor din deplasare.

Cu toate că a refuzat acum demersul spaniolilor, Diakhaby a postat anterior un mesaj de susținere pentru Vinicius pe rețelele sociale. „Îi sunt alături lui Vini după insultele rasiste primite de la unii fani. Sper ca echipa mea să facă tot ce e posibil pentru a-i pedepsi pe vinovați. A nu spune nimic despre asta înseamnă a fi complice”, a scris Diakhaby pe Twitter, după meciul Valencia - Real Madrid 1-0.


În ultimele două sezoane, în campionatul spaniol s-a înregistrat cel mai mare număr de plângeri de la crearea din 2015 încoace, de când sunt analizate episoadele de discriminare. În acest timp, și numai pentru scandări, s-au adunat aproape 500 de plângeri, scrie El Pais.

În prezent, există 12 cazuri în mâinile judecătorilor. Nouă dintre ele se referă la insulte la adresa lui Vinicius (între ianuarie 2020 și martie 2023). Restul se referă la abuzuri contra lui Iñaki și Nico Williams (Athletic Club), Carlos Akapo (Cádiz CF) și Samu Chukwueze (Villarreal CF).

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.