Tripla lui Cristiano

Două Cupe și o Supercupă într-un interval de un an și cinci zile. E o recoltă interesantă nu doar pentru Bergodi, ci pentru orice antrenor din lume.

De la 19 mai 2022 la 24 mai 2023 Sepsi a obținut aproape tot atâtea trofee cât FCSB în ultimul deceniu. Și mai multe decât Craiova lui Rotaru în același interval de timp, când a reapărut în peisaj. Culmea e că Bergodi a trecut prin ambele veritabile citadele ale fotbalului românesc. De la FCSB a plecat după ce l-a poftit pe Gigi Becali afară din vestiar, la Craiova a plătit pentru două eșecuri acasă cu Clinceni și Chindia, după ce-i dusese pe olteni la doar o repriză de titlu, poziția "cea mai apropiată de soare" din istoria lor modernă și contemporană.

S-a refugiat în plan secund

Se terminase finala de la Sibiu, Laszlo Dioszegi probase temeinice calități atletice alergând cu trofeul, băieții de la Sepsi se suiseră pe podium și urma să fie ridicată Cupa. Bergodi se retrăsese undeva pe rândul al doilea, lăsând altora prim-planul. Cineva l-a luat de mână aducându-l pe rândul din față. A acceptat oarecum stingherit, nu e genul de om pe care să-l vezi țopăind, hlizindu-se sau turnându-și șampanie în cap. E un domn, iar domnii se comportă (aproape) la fel în toate ipostazele.

Etapele construcției

După această a doua Cupă consecutivă, plecarea sau rămânerea lui Bergodi la Sepsi e doar un amănunt. Probabil că în cazul rămânerii, țelurile ar fi încă o Cupă și poate un loc mai bun anul viitor. Sepsi nu e FCSB să-și propună să ia totul și la coadă să nu se aleagă cu nimic. Covăsnenii și-au clădit mai întâi scara, abia apoi au apucat să se urce pe ea. Fiecare an a însemnat mai mult decât următorul, într-o construcție care avea nevoie de un astfel de antrenor pentru a-și putea etala finisajele. În timp, localnicul Vali Suciu a fost cu fundația, Neagoe a turnat betonul, Leo Grozavu a montat grinzile, iar Bergodi a amenajat interiorul și exteriorul, a dat aspectul de acum.

Liniștea exterioară

Cristiano a cucerit aceste trofee pentru că are calitatea de a fi aproape mereu același. Și atunci când bate Botoșaniul cu 7-0, și atunci când îl învinge Mioveniul acasă și imediat apar acele titluri cu "demitere", despărțire", "reziliere". Răbufnește rar, poate doar pe la niște decizii de arbitraj, dar și aici e începător față de "magistri" Spalletti și Pioli, care i-au făcut viața un iad lui Istvan Kovacs la recentul Milan-Napoli. Poate că tocmai din această liniște exterioară (pe dinăuntru numai el știe ce este) vin trofeele lui Bergodi.

Italianul atipic

Fotbalul nostru îl găzduiește pe Bergodi (cu câteva intermitențe) de vreo 17 ani. Ne-am obișnuit cu alura lui de învățat din Cinquecento (așa numesc italienii secolul 16, adică anii o mie cinci sute și ceva), care ne tot spune (și nu-l prea credem) că Pământul se învârtește. E convins de ceea ce știe, de principiile sale învățate la zi în Serie A, de biografia lui de fost căpitan al lui Lazio. 

N-ar trebui să fim scandalizați că "ne ia trofeele", pentru că atunci când le câștigă, devin și ale lui. Ar trebui să-i căutăm în continuare vecinătatea, pentru că, aproape fără să vrem, se pare că am început să învățăm destule de la acest italian atipic, lipsit de efuziunile Peninsulei, guvernat de un calm și de un bun-simț cu care ar fi bine să ne molipsească și în anii care urmează.