Handbal

Control la CSM București: „Prime și litigii de peste 1 milion de euro și indicii de natură penală în cazul Gabrielei Szabo" + Cine s-a înfruptat din contractul cu ENGIE

Conform raportului cerut de primarul Nicușor Dan, la CSM București s-au descoperit nereguli grave și multe dintre ele o vizează direct pe fosta mare atletă Gabi Szabo, care a condus clubul o vreme. FOTO: Imago

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  vineri, 26 mai 2023

Conform raportului cerut de primarul Nicușor Dan, la CSM București s-au descoperit nereguli grave și multe dintre ele o vizează direct pe fosta mare atletă Gabi Szabo, care a condus clubul o vreme. Corpul de Control are „indicii de săvârșire a unor acte sau fapte de natură penală de către doamna Gabriela Szabo”.

În vara anului trecut, primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a ordonat Corpului de Control al Primarului General să efectueze verificări amănunțite la Clubul Sportiv al Municipiului București, o instituție publică de interes local.

Acest control a durat mai bine de 3 luni și jumătate, mai precis între 6 iulie și 28 octombrie 2022, iar perioada pe care inspectorii au analizat-o a fost 1 ianuarie 2018 - 30 septembrie 2022. În cea mai mare parte a acestui interval, director general al CSM București a fost fosta mare atletă Gabriela Szabo, instalată în funcție de fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea.

Szabo a fost director general între 30 iunie 2017 și 3 iunie 2022.

Concluzii raportului cerut de Nicușor Dan la CSM București

Raportul întocmit de Corpul de Control al Primarului General se întinde pe mai mult de 40 de pagini, iar una dintre cele mai dure concluzii o vizează direct pe Gabi Szabo. 

„Sesizarea organelor abilitate cu privire la existența unor indicii de săvârșire a unor acte sau fapte de natură penală de către doamna Gabriela Szabo", au scris cele 4 persoane care au făcut parte din echipa ce a verificat actele clubului.

Acuzația principală e legată de faptul că „în anul 2018, Gabi Szabo a încheiat un contract de servicii cu SC BUSINESS TRAVEL TURISM SRL, în calitate de director general al Clubului Sportiv Municipal București, dar și a unui contract încheiat în nume propriu de cesiune drepturi de autor cu aceeași persoană juridică".

180 de mii de euroera valoarea maximă a contractului cadru încheiat de CSM, pe o perioadă de 12 luni, cu Business Travel, Weco TMC și Best Travel, care avea ca obiect asigurarea de servicii de transport aerian

La acest contract însă, Szabo a semnat 3 prelungiri succesive ale contractului cadru, care, în opinia Corpului de Control, „n-au avut temei legal, din moment ce nu exista în cuprinsului acordului-cadru prevăzută o clauză de prelungire".

Ce i se impută în mod direct Gabrielei Szabo

E doar unul dintre lucrurile care i se impută aproape în mod direct Gabrielei Szabo. Un alt traseu al banilor care li s-a părut suspect inspectorilor e cel legat de contractul de sponsorizare dintre CSM București și ENGIE, companie în domeniul furnizării gazelor naturale.

„Conform prevederilor art. 1 din Contractul de sponsorizare nr. 15992/18.10.2017 încheiat între ENGIE ROMÂNIA S.A, în calitate de sponsor, și CSMB, în calitate de beneficiar: sponsorul acordă Beneficiarului suma prevăzută la art.3, cu titlu de sponsorizare, pentru sprijinirea Beneficiarului, după cum urmează:

  • sprijinirea echipei de handbal feminin senioare la competițiile oficiale: Liga Națională, Champions League, Cupa României, Supercupa României
  • sprijinirea centrului de Copii și Juniori din Cadrul Clubului și organizarea de evenimente asociate
  • campanii de comunicare și evenimente privind promovarea handbalului feminin românesc și încurajarea practicării acestui sport.

În urma analizei contabile, au fost identificate în extrasul de cont al CSM București un număr de 3 plăți efectuate în data de 10.05.2018, reprezentând premieri acordate din sumele încasate conform Contractului de sponsorizare nr. 15992/18.10.2017 și anume: 

  • 57.572 lei (aprox. 12.300 euro) pentru Szabo Gabriela, Director General
  • 15.362 lei (aprox. 3.300 euro) pentru Bîrsan Cristina Nicoleta, Director Economic
  • 11.605 lei (aprox. 2.500 euro) pentru Chesnoiu Niculae, consilier al Directorului General.

Se constată nerespectarea destinației sumelor încasate din contractul de sponsorizare prin virarea în conturile personale a sumei totale de 84.539 lei reprezentând contravaloare premieri”.

De fapt, raportul susține că întreg modul în care s-au realizat premierile nu a respectat prevederile legale.

„Cu privire la premierile acordate în 2018, au fost acordate premii personalului salariat/auxiliar activității sportive în ciuda interdicției de la art. 9 (2) din OUG 90/2017 care prevedea posibilitatea acordării de premieri în 2018 doar pentru sportivi și colectivele tehnice. Conform clasificării realizate de CSM în referate, valoarea referatelor/plăților aferente premierilor din 2018 către salariați/personal auxiliar este în valoare de 1.076.330 lei".

230 de mii de euroa fost valoarea bonusurilor acordate personalului salariat auxiliar, în anul 2018, altul în afara sportivilor și a celor din stafurile tehnice

350 de mii de euroa fost valoarea premierilor către sportivi și antrenori în același an 2018

„Din verificările efectuate, reiese că deși se specifica în mod clar că «premierile se vor face din sponsorizări», disponibilul din sponsorizări era inferior sumelor din referatele aprobate până la acel moment. Per total (sportivi + staff + salariați/auxiliar), s-au acordat premieri în valoare de 2.714.410 lei din venituri proprii/sponsorizări pentru care nu s-a putut verifica veridicitatea afirmațiilor olografe din referate. 

Conform fișei de cont pentru operațiuni diverse-cont 561.01.02.G.37.01, în anul 2018, CSMB a încasat venituri din contracte de sponsorizare în valoare totală de 1.781.057 lei"

380 de mii de euroa încasat CSM București din contractele de sponsorizare pe parcursul anului 2018. Această valoare a fost mult depășită, pentru că bonusurile acordate tuturor angajaților (sportivi, staff, personal auxiliar) au însumat aproape 600.000 de euro!

Și pentru acest lucru, recomandarea făcută de Corpul de Control către Primarul General este dură: „sesizarea organelor abilitate cu privire la existența unor indicii de săvârșire a unor acte sau fapte de natură penală de către persoanele responsabile, având în vedere acordarea de prime în anul 2018 către angajații reprezentând personal auxiliar în valoare de aprox. 1.076.330 lei (aprox. 231.000 EURO) în contradicție cu prevederea art. 9 (2) din OUG 90/2017 (privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene) care permitea acordarea de prime doar sportivilor și colectivelor tehnice".

Replica Gabrielei Szabo: „Până acum nu mi-au fost aduse la cunoștință”

Gazeta a contactat-o pe Gabi Szabo pentru o reacție pe acest subiect. Inițial a spus că „vă mulțumesc că m-ați căutat să-mi cereți un punct, de vedere, dar permiteți-mi să nu comentez nimic". Ulterior a trimis următorul mesaj: „Am vorbit cu avocații și revin cu câteva cuvinte". A revenit cu următorul mesaj:

„Referitor la apariția în spațiul public, la dispoziția presei, a Raportului Corpului de Control al Primarului General, emis în noiembrie 2022, menționez împrejurarea că în vederea întocmirii acestuia a fost analizată de 5 echipe de control pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie. 

Concluziile acestui raport reflectă interpretarea de către membrii C.C.P.G. a documentației clubului, în lipsa mea și fără a mi se solicita lămuriri. La 03.06.2022 am fost detașata la Centrul Metropolitan Dalles printr-o dispoziție a Primarului General, dispoziție desființată în prima instanță. 

Legalitatea și temeinicia Raportului de control, ca și reținerile acestuia, pot fi analizate doar în condițiile existenței unei plângeri penale formulată și înregistrată la D.N.A. de Primarul General. Până la această dată nu mi-a fost adusă la cunoștință existența unei astfel de plângeri". 

ALTE 7 LUCRURI INTERESANTE DIN RAPORTUL CORPULUI DE CONTROL

1. CSM a îngreunat ancheta solicitată de Nicușor Dan

Informații primite cu întârziere, cel mai notabil exemplu fiind departamentul handbal, care până la 27.09.2022 - la o lună de la solicitarea CCPG - nu trimisese lista nominală a sportivilor

2. Litigiile și despăgubirile au trecut de 600.000 de euro!

Creșterea numerică a litigiilor civile în care este angajată entitatea, de la 3 la 80 (cheltuială totală în valoare de 2.928.065,73 lei reprezentând:1.205.213 lei consultanță juridică și 1.722.852,68 lei despăgubiri). Litigii cu angajații și cu personalul care avea contract de activitate sportivă pe fondul unor decizii arbitrare lipsite de fundamentare legală sau aplicări deficitare ale deciziilor

3. Motociclete de 80.000 de euro lăsate să se degradeze

Nu au fost dispuse măsuri pentru valorificarea investiției cu achiziția de motociclete (371.160 lei valoare motociclete achiziționate în noiembrie 2018) odată cu închiderea secției Motociclism în 2019, bunurile au fost lăsate în depozit timp de 4 ani, fiind supuse unui proces de degradare si devalorizare

4. Achiziție dubioasă a echipamentului de atletism

În cazul achiziției de echipament sportiv specific atletism, din anul 2021, comisia de evaluare a ofertelor și-a îndeplinit superficial atribuțiile, acceptând o ofertă tehnică care a constat din 5 pagini cu imagini ale produselor (poze cu rezoluție scăzută, având dimensiunea aproximativă de 40x50 mm), însoțite de codul produsului și o descriere succintă (de exemplu: tricou bărbați), deși în caietul de sarcini s-a solicitat întocmirea propunerii tehnice astfel încât să permită identificarea facilă a corespondenței cu specificațiile din caietul de sarcini (punctual și în concordanță cu cerințele acestuia), în așa fel încât să se furnizeze toate informațiile necesare pentru evaluare (descrieri detaliate)

5. Cât au costat Glauser și Pintea și de ce nu s-a activat o clauză de garantare a investiției

Nu au fost luate măsuri pentru protejarea investiției realizate (în cazul în care transferurile au necesitat costuri din partea CSMB) prin transferul sportivilor. De exemplu, în Contractele handbalistelor Glauser Laura și Pintea Crina nu sunt prevăzute clauze pentru recuperarea sumelor cheltuite pentru taxele de transfer - 25.000 Euro, respectiv 30.000 Euro, în cazul denunțării unilaterale a contractului înainte de termen de către sportiv. 

Potrivit art. 7.1 din contract, sportiva poate încheia contractul "prin denunțare unilaterală, cu notificarea celeilalte părți cu 90 zile calendaristice înainte de data la care se dorește încetarea contractului". La întocmirea viitoarelor contracte se vor lua măsuri pentru protejarea investiției realizate (în cazul în care transferurile au necesitat costuri din partea CSMB) prin transferul sportivilor. De exemplu, în cazul sportivilor pentru care au fost achitate taxe de transfer cluburilor, se vor prevedea clauze privind recuperarea acestor sume, în cazul în care sportivul dorește rezilierea unilaterală

6. Șoferul șomează, altcineva prestează

Au fost prestate servicii de transport de către un operator economic, pentru perioadele 05-06.06.2021, 01-06.06.2021, deși unul dintre conducătorii auto era prezent la sediul CSMB

7. Șahiștii puși să achite din buzunar participarea la CN

În cazul Campionatului Național de șah din perioada 04-12.05.2021, comunicarea deficitară dintre Directorul General și compartimentul sportiv aflat în subordinea directă a acestuia a dus la efectuarea cheltuielilor pentru participarea la competiții sportive de către sportivi din fonduri proprii, deși CSMB a primit fonduri publice pentru acest sco

Cum a oscilat bugetul CSM București în ultimii 5 ani

ANBUGET (milioane euro)
201912,5
202010,5
202110,1
20229,3
20238,7

2,2 miliarde de euroe bugetul general estimat al Primăriei București pe anul 2023

Cum se definește CSM București:

Scopul CSMB îl constituie organizarea și administrarea de activități sportive, cu prioritate pentru copii și juniori, prin dezvoltarea activității de performanță, selecția, pregătirea și participarea la competiții interne și internaționale. Promovarea ramurilor de sport handbal, baschet, rugby, atletism, volei, șah, scrabble, go, tenis, judo, natație, dans sportiv, kaiac-canoe, yachting și canotaj ca ramuri sportive și/sau a altor ramuri, în cazul înființării de secții noi pe ramura de sport

Szabo l-a dat în judecată pe Nicușor Dan

După ce a fost demisă din fruntea CSM București, Gabi Szabo n-a acceptat decizia și a deschis o acțiune în instanță împotriva primarului general al Bucureștiului. Fosta mare sportivă a dechis proces pe 14 iunie, la mai puțin de două săptămâni după ce fusese îndepărtată din funcție.

„Am observat în spațiul public, respectiv pe rețeaua de socializare FB, anunțul domnului Primar Nicușor Dan în ce privește schimbarea conducerii CSM, inclusiv prin 'detașarea' mea. Fără a exista o bază documentară, decizia apare ca motivată de aspecte aflate personal de domnul Primar 'din interior' (al clubului). 

Aceiași angajați pe ale căror spuse este întemeiată decizia anunțată au pierdut în instanță dosare inițiate ca urmare a defăimării mele sau a activității mele", a scris Szabo pe Facebook, după ce a fost demisă.

Citește și alte știri din sportul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.