Deși presa engleză anunțase că există acord între Tottenham și Arne Slot (44 de ani), situația s-a răsturnat, iar antrenorul din Țările de Jos a semnat reînnoirea contractului cu Feyenoord până în 2026.
Tottenham a ajuns la 60 de zile de când își tot caută un manager pentru a-i succeda lui Antonio Conte și a prelua echipa în sezonul viitor. Nimeni nu pare să fie convins de proiectul președintelui Daniel Levy, care după ce l-a concediat și pe un secund al italianului, Roberto Stellini, a rămas cu Ryan Mason pe post de interimat la nesfârșit.
Nu mai puțin de patru antrenori au refuzat oferta de a veni la Spurs, începând cu Julian Nagelsmann (ex-Bayern), Vincent Kompany (Burnley), Mauricio Pochettino (ex-PSG) și ultimul pe listă, Arne Slot.
L-au blocat cu 3 milioane salariu
Daily Mail anunța luni că Slot va fi noul manager al echipei londoneze, existând un acord verbal între părți. Numai că situația acestuia nu era deloc simplă la Feyenoord, cu care a cucerit titlul în Țările de Jos, după 18 ani de așteptare. Arne mai avea contract până în 2025 plus că clubul din Rotterdam nu dorea să-i dea drumul. Chiar dacă există o clauză de reziliere de 7 milioane de euro, care intră în vigoare însă abia la anul.
Tottenham trebuia să-i plătească măcar acești bani și aici lucururile s-au împotmolit. Feyenoord a acționat în grabă și i-a pus pe masă o propunere de prelungire până în 2026, cu un salariu de 3 milioane de euro, făcându-l să uite că e dorit în Premier League. Și Slot a refuzat The Spurs!
Oferta lui Spurs nu l-a convins!
„Am auzit multe zvonuri despre interesul unor cluburi față de mine. Chiar dacă mă simt onorat, dorința mea este de a rămâne la Feyenoord și a continua munca începută și bazele puse în acest sezon", a anunțat Slot, înainte de a bate palma cu conducerea noii campioane a Țărilor de Jos.
Arne declara recent că „plecarea mea poate fi bună și pentru club, dar dacă nu primesc o ofertă de vis mai bine rămân. Este ceva natural în fotbal să discuți și cu alte cluburi. Nu spun că deja am făcut-o, însă nu este deloc interzis". Cum oferta de vis nu era cea de la Tottenham, a ales să nu mai plece, confirmarea înțelegerii fiind făcută astăzi pe rețelele sociale de Feyenoord.
{{text}}