Ilie Dumitrescu (54 de ani), membru al Generației de Aur a României și apropiat al lui Gică Hagi, susține că a aflat de la „Rege” numele a 4 jucători care ar urma să plece de la Farul în vară. Este vorba despre nume importante, fotbaliști tineri care au pus umărul serios la titlul din acest sezon.
Farul a cucerit titlul cu un amestec de tinerețe și experiență, mulți dintre titularii de drept fiind fotbaliști de până în 21 de ani.
Deși Gică Hagi a anunțat planuri ambițioase la Constanța, inclusiv la nivel de cupe europene, se pare că în culise se negociază intens cedarea mai multor fotbaliști cu cotă bună de piață.
Ilie Dumitrescu a vorbit în privat cu Gică Hagi și a numit ulterior 4 jucători care ar urma să fie vânduți.
Ilie Dumitrescu: „4 jucători vor părăsi Farul. Mazilu, Borza, Sali și Băluță au oferte”
„Din ultima mea discuție cu el, erau 4 jucători care vor părăsi clubul. Patru jucători, da. Sunt oferte pentru Mazilu, Borza, Enes Sali și Băluță. Deci Băluță nu a stat decât un an.
Ne-a spus că are jucători pregătiți tot din Academie, dar el vrea să ia jucători cu experiență pentru a aborda confruntările europene”, a precizat Ilie Dumitrescu la „DigiSport Special”.
Dintre titularii lui Farul, și Constantin Grameni are „pețitori”. Rapid este pe urmele mijlocașului în vârstă de 20 de ani.
Cei 4 jucători pe care i-ar putea vinde Farul
- Enes Sali (17 ani) evoluează pe poziția de extremă stânga, a jucat 21 de meciuri în acest sezon și a înscris două goluri.
- Andrei Borza (17 ani), fundaș stânga, a fost promovat la prima echipă vara trecută și a impresionat în acest sezon, în care a jucat 36 de meciuri și a contribuit decisiv la 6 goluri.
- Adrian Mazilu (17 ani, extremă dreapta) a apărut la prima echipă a Farului în plin sezon și de atunci a adunat 20 de apariții și 7 goluri!
- Tudor Băluță (24 de ani, mijlocaș central) este cel mai experimentat fotbalist dintre cei 4. El a mai fost vândut o dată de Farul, în 2019, la Brighton, pentru 2,9 milioane de euro.
{{text}}