Cristian Ponde (28 de ani), atacantul născut în Maramureș și ajuns la 10 ani în Academia lui Sporting, semnând primul contract de profesionist la Lisabona, a jucat la naționalele de juniori ale Portugaliei și a ajuns astăzi la Farense, cu care a promovat în elita lusitană. Gazeta i-a urmărit cariera încă din 2005.
Cristian Ponde are astăzi 28 de ani și este unul dintre cei mai buni jucători ai lui Farense, care tocmai a promovat în elita Portugaliei. E la Faro, în sudul Portugaliei, în regiunea Algarve, la doar 10 kilometri distanță de Olhao, acolo unde a început povestea sa, urmărită încă de la început de Gazetă.
Cristian Ponde, 29 de selecții, 11 goluri pentru juniorii portughezi
În 2005, când era doar un puști de 10 ani, o așchiuță de 1,42 m și 35 kg, GSP l-a descoperit la „piticii” lui Olhanense. Născut la Făurești, în Maramureș, a plecat cu părinții săi în Peninsula Iberică pentru o viață mai bună și fotbalul l-a prins repede. Era atacant, marca multe goluri și impresiona.
A avut multe oferte, cele mai importante de la Academiile lui Manchester United, Chelsea și Sporting. A preferat „leii” din Lisabona, chiar înainte ca Marius Niculae să se despartă de alb-verzi.
„Cristianinho”, titrat Gazeta atunci pe copertă. În 2011, a primit cetățenia portugheză, un an mai târziu devenind căpitan la juniorii lui Sporting și titular la naționala U17 lusitană (a evoluat de 29 de ori la selecționatele U17, U18 și U19; a marcat 11 goluri).
Cristian Ponde, promovat de Leonardo Jardim la seniori. Clauză de reziliere, 45 de milioane
Era anunțat de presa locală drept o mare speranță și comparat cu Cristiano Ronaldo, mai ales că fusese depistat de antrenorul care îl pregătise la Sporting și pe Ronaldo. În ianuarie 2013, la 18 ani, semna primul contract de profesionist, până în 2018, în vara următoare prelungindu-l pentru încă o stagiune. Clauza de reziliere a crescut atunci de la 20 la 45 de milioane de euro. Agentul său, Jorge Mendes, impresarul lui CR7 și al lui Jose Mourinho.
„Un virtuoz tehnician. Ponde poate juca la fel bine vîrf, aripă sau mijlocaş, dar are atuuri care îl recomandă drept un viitor playmaker de clasă”, comentau jurnaliștii portughezi. Exact în vara lui 2013, Leonardo Jardim l-a promovat la seniorii lui Sporting, marcând la un 3-3 cu Penarol Montevideo, într-un turneu în Canada.
Cristian Ponde în tricoul lui Sporting Lisabona. Foto: Raed KrishanCristian Ponde, ruptură de ligamente încrucișate. Debut cu Marco Silva
Zborul lui spre înălțimi s-a frânt însă. Anul următor, în martie, a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul drept, a fost operat și 2014 a fost compromis, după o lungă recuperare.
A revenit, a debutat oficial la prima echipă, cu Marco Silva pe bancă (actualul manager al lui Fulham), în ianuarie 2015, în Cupa Ligii Portugaliei, dar s-a despărțit în 2018 de Sporting.
Doi ani s-a mutat în Ucraina, la Karpati Lvov, apoi a jucat la Grasshopper Zurich, un sezon în care a promovat în elita Elveției cu Zoltan Kadar antrenor.
În loc de Dinamo, Cristian Ponde a preferat Farense. 8 goluri, 6 assisturi
Curtat în 2021 de Dinamo, a ales Farense, în divizia secundă portugheză. Echipă la care s-a impus, a devenit titular indiscutabil și cu care tocmai a urcat în prima ligă, esențial la ultimele opt etape, opt victorii consecutive, record la „leii din Faro”.
Joacă aripă dreaptă, are 8 goluri și 6 pase decisive în acest sezon, e unul dintre preferații antrenorului Jose Mota. Mai are contract până pe 30 iunie 2024. Va rămâne la Farense, sperând să înscrie împotriva lui Sporting pe „Jose Alvalade”. Arena la care visa când era mic.
{{text}}