Stranieri

Managerul lui Rangers s-a decis asupra lui Ianis Hagi

Sub contract la Glasgow Rangers până în 2026, Ianis Hagi va continua cel mai probabil la albaștri, anunță cotidianul The Scotsman. Numărul 7 face planurile mnanagerului Michael Beale în sezonul viitor.

Articol de Theodor Jumătate  —  luni, 29 mai 2023

Sub contract la Glasgow Rangers până în 2026, Ianis Hagi va continua cel mai probabil la albaștri, anunță cotidianul The Scotsman. Numărul 7 face planurile managerului Michael Beale în sezonul viitor.

În decembrie, înainte de Crăciun, când i s-a prelungit contractul lui Hagi la Rangers, până pe 30 iunie 2026, managerul albaștrilor, Michael Beale declara: „Sunt încântat pentru Ianis și pentru club. A avut un impact masiv pe teren și în afara lui, va fi un mare avantaj pentru noi când va reveni după accidentare. Personalitatea și profesionalismul lui sunt foarte importante, de-abia aștept să lucrez cu el”.

Avertisment pentru Ianis Hagi la finalul lui 2022: „Nu spun că îi dau afară. Dar vor fi schimbări”

Același Beale, din 28 noiembrie manager pe Ibrox, dar care lucrase cu „tricolorul" ca asistent al lui Steven Gerrard, avea să spună ulterior: „E un jucător foarte bun, în care eu cred mult. Odată ce va reintra în formă, va fi important pentru noi".

Și totuși, după ce Ianis s-a întors în iarbă, la sfârșitul lui ianuarie, aproape 13 luni de la ruptura de ligamente încrucișate suferită la genunchiul drept, au apărut speculații în presa scoțiană că numărul 7 ar putea să părăsească Rangers în vară. Având oferte de la Borussia Monchengladbach și Celta Vigo.

Pe 30 aprilie, după 0-1 cu Celtic în semifinalele Cupei, a 4-a înfrângere a „protestanților” în derby în acest sezon, tehnicianul a amenințat: „Un an oribil, fără trofee. Unii dintre jucători luptă pentru viitorul lor. Tricoul lui Rangers e greu, trebuie mare responsabilitate pentru a-l purta. Va fi cea mai mare reconstrucție văzută la club în ultimii ani. Nu spun că îi condamn pe băieți și îi dau afară. Dar vine vara și vor fi schimbări mari”.

Ianis Hagi NU e pe lista neagră a lui Rangers: „Voi fi mai bun după accidentare"

Cei mai mulți au crezut că Hagi va fi și el pe lista neagră. Numai că, acum, jurnaliștii de la The Scotsman au dezvăluit planurile managerului pentru stagiunea viitoare, 2023-2023. Iar Ianis ar fi parte din proiectul lui Michael Beale pentru faza ofensivă.

Pe 21 mai, atacantul în vârstă de 24 de ani a înscris primul său gol, la 3-1 cu Hibernian. Și a anunțat: „Voi fi mai bun după accidentare". 

Tot din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.