Opinii   •   editorial

Datul vieții

Articol de Alin Buzărin   —  marţi, 30 mai 2023

Nu trebuie să ne mire povestea cu Petrescu sau cea cu Sepsi la Craiova. Am trăit într-un mediu în care viața se dădea selectiv, în funcție de adversari și de conjunctură.

Nu disecăm mișcările lui Petrescu, nu-i citim pe buze sudalmele, au făcut-o deja alții. E treaba Comisiilor ce se va întâmpla cu el (probabil că nu se va întâmpla nimic, observatorul n-o să se apuce acum să scrie în raport chiar tot ce-a auzit!). Mai important decât ce s-a întâmplat este de ce s-a ajuns aici.

Noi nu suntem ca nemții

Ca urmăritori de fenomen, ni se pare normal ca Mainz să pună bețe în roate lui Dortmund, că doar ăia sunt nemți. Nu ne mirăm nici când Tottenham o bate de-o stinge pe Leeds United, retrogradând-o. Ăia sunt nemți sau englezi și e normal să se comporte așa.


Edin Terzic, antrenorul Borussiei, privea distrus peluza în galben-negru și o aplauda. Deși numele îi trădează evidente origini balcanice, vi-l închipuiți alergându-i pe cei de la Mainz și ocărându-I că și-au permis să aibă la un moment dat 2-0 pe stadionul pe care mult mai logic era să se prezinte apatici, fără câțiva titulari și fără pic de vlagă?! Că doar nu le dădea Dortmund 7 goluri. Un 1-0 micuț era de-ajuns să-i facă pe galben-negri campioni.

Componentele „nedatului”

La noi, jucatul corect în ultima etapă pare un comportament deviant. Dacă vii să-ți aperi șansele, ești acuzat "că-ți dai viața". Datul vieții e un fenomen care îmbracă mai multe aspecte. La fel și nedatul, antonimul datului.

Zoltan Iasko, oficial al Farului, ținut aici de Mario Camora, a fost în conflict direct cu Dan Petrescu după CFR - Farul 1-2 (foto: Flaviu Buboi/sportpictures.eu)

Prima componentă a nedatului ar fi ca tu, cel lipsit de șanse în ultima rundă, să nu aliniezi cea mai bună echipă. Mediul înconjurător, înțelegător prin educație, va pricepe că vacanța e scurtă, că băieții care au pus osul de-a lungul sezonului au dreptul la odihnă, că trebuie să "oferi minute" (îngrozitoare sintagmă!) tuturor componenților lotului. Emoționant!

Suspectați de corectitudine

Acum și cei cărora "li se oferă minute" ar trebui să aibă o anumită conduită competițională. Mai pe românește, să joace decent, dar "să nu-și dea viața". Orice intrare mai bărbătească poate fi interpretată ca exces de zel, atitudine incompatibilă cu firescul care ne-a intrat în oase, cu convingerile care, oricât de mari fotbaliști am fost, nu ne vor părăsi toată viața.

Cu ochii pe adversar

În asemenea momente, reflexele unor decenii de proaste obiceiuri ne împiedică să privim cu luciditate spre gazon. De pe bancă, din tribună sau chiar de la televizor.

Nu mai vedem cum joacă ai noștri ci, necondiționat, spionăm adversarii, dacă nu cumva aceștia depășesc limitele decenței de a nu ne deranja în îndeplinirea obiectivului. Problema nu mai e ce facem noi ca să câștigăm, ci de ce echipa adversă nu e atât de cuminte cât ne-am dori noi să fie.

Corecți într-o lume incorectă

Acest dat al vieții are și alte ramificații. Dacă bagi titularii, dacă aceștia își apără șansele corect, înseamnă că sigur faci jocurile altcuiva. N-ai cum să fii corect așa, prin definiție, pentru că nimeni nu e corect, toată lumea e guvernată de diverse interese, altfel de ce să închizi tu jocul, băgându-l pe Nedelcu, și să nu faci o schimbare prietenească, menită să înlesnească drumul celui aflat la strâmtoare? De ce să tragi de timp, ce-ți trebuie ție punctele astea?

Niște adversari... cheflii

Dincolo de aceste filosoficale inutile pentru mulți dintre cei care citesc, se mai impune o constatare. CFR și Craiova, arzând de dorința de a juca în Europa, n-au reușit să treacă de Farul și de Sepsi, în condițiile în care prima a chefuit până miercuri, iar a doua a jucat 120 de minute plus penalty-uri miercuri seara și a petrecut inclusiv vineri. Probabil că e vorba și de valoare aici.

Nu știu de ce era supărat Dan Petrescu. El ne știe foarte bine. Nu cred că ar fi trebuit să se aștepte la altceva.



- Gică Popescu, președinte Farul

Eu sunt şocat, total dezamăgit! Nici nu ştiu ce să spun când văd imaginile astea cu Dan Petrescu... Să nu ştii să pierzi, să nu ai o ţinută decentă... Nu vreau să folosesc anumite cuvinte. Ce ar fi vrut Dan Petrescu? Să se dea la o parte Farul?

Bravo pentru Farul şi Sepsi, care s-au respectat! Bravo lor! Aşa trebuie să fie fotbalul. Trebuie să se joace pe teren, corect, nu să se facă favoruri! Dan Petrescu are mereu ceva de reproșat la adresa arbitrului, iar asta se transmite şi jucătorilor.



- Viorel Moldovan, la Prima Sport

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.