Nationala

Naționala adunată din vacanță » Adversarii din Kosovo sunt avantajați, iar Edward Iordănescu e îngrijorat de situația cu care se confruntă

Edward Iordănescu (foto: Raed Krishan/GSP)

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  Tuesday, 30 May 2023

România va fi în luna iunie ca Danemarca la Europeanul din 1992, adică o echipă adusă de pe plajă. Tricolorii din Serie B au încheiat competiția de două săptămâni. FCSB, un furnizor important, și-a lăsat în vacanță toți jucătorii, inclusiv pe aceia care vor fi convocați pentru partidele cu Kosovo și cu Elveția.

  • Kosovo - România are loc pe 16 iunie, de la ora 21:45. meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Antena 1
  • Elveția - România se joacă pe 19 iunie, de la 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima TV

Urmează etapa a treia și a patra din preliminariile Campionatului European și Edi Iordănescu trebuie să-și adune din vacanțe fotbaliștii. Campionatul nostru a fost încheiat în weekend și jucătorii au intrat imediat în concedii. Nu a reținut pe nimeni la antrenamente nici măcar FCSB, un furnizor important pentru loturile naționale de seniori și de tineret. E o situație care o privește și pe naționala U21, pe care o conduce Emil Săndoi. "Tineretul" va evolua în vara aceasta la Campionatul European găzduit parțial și în România. Competiția va porni pe 21 iunie.

Selecționata de seniori a lui Edi Iordănescu va juca în Kosovo pe 16 iunie și apoi în Elveția pe 19 iunie. Până la meciul cu Kosovo, fotbaliștii din campionatul intern convocați vor avea mai mult de două săptămâni de pauză.

Mulți jucători ai reprezentativei din Kosovo încă mai joacă

A fost terminată deja de două săptămâni și Serie B. Formatul din liga a doua italiană conține și el baraje pentru promovare și pentru salvare, de aceea sezonul clasic a trebuit să fie finalizat devreme. În playoff-ul pentru promovare au mai rămas implicați Man și Mihăilă, ambii de la Parma. Ei vor juca diseară prima manșă a semifinalei cu Cagliari, pe terenul propriu. Meciul va fi de la ora 21:30.

Adversarii noștri de pe 16 iunie sunt avantajați. Există internaționali kosovari în Franța, în Spania, ligi care încă mai sunt în desfășurare. Inclusiv vedeta Muriqi, cel mai bun atacant din Kosovo, va avea o etapă și în weekendul următor, cu Mallorca. Mai sunt în Franța Zeneli și Zhegrova. Plus patru fotbaliști din campionatul Turciei, o altă competiție care continuă.

Cum va proceda Edward Iordănescu?

Selecționerul e împăcat cu situația și va încerca să-și păstreze jucătorii într-o formă cât mai bună până la mijlocul lunii iunie. Ca să îndeplinească obiectivul acesta, Edi și asistenții săi au discutat cu fotbaliștii în perioada aceasta și au realizat un program conform căruia unii dintre internaționali vor ajunge la Mogoșoaia mai devreme de 5 iunie, data oficială pentru reunirea echipei.

Iordănescu și secunzii lui îi vor antrena în baza Federației pe cei care vor fi în cantonament mai devreme, urmând ca după 5 iunie să se prezinte și restul oamenilor din lot. Selecționerul și cluburile nici nu ar fi avut cum să-i blocheze pe fotbaliști în perioada aceasta. Din cauza calendarului, jucătorii ar fi rămas fără vacanță, din moment ce în iunie vor începe pregătirea formațiile din campionatul românesc. Ar fi însemnat ca ei să fi trecut din campionat în cantonament pentru meciurile internaționale și de acolo direct la pregătirea stagiunii următoare.

Și Elveția e în vacanță

Dintre adversarii din iunie, kosovarii au cei mai mulți jucători implicați în continuare în competiții. Dintre elvețieni, continuă să joace Eray Comert, fundaș la Valencia, și Ricardo Rodriguez, apărătorul lui FC Torino. Naționala pe care o conduce Murat Yakin conține mulți fotbaliști din Germania, din Anglia, competiții care au fost încheiate. Campionatul elvețian, unul din care provin câțiva internaționali, a avut ultima etapă în weekendul care a trecut.

Mitul Danemarcei, campioana de pe plajă

Campioana europeană din 1992 a fost, în mod surprinzător, Danemarca și în jurul succesului pe care l-a înregistrat naționala nordică a fost creată o poveste ca de film. Danezii rataseră calificarea la turneul final, fiindcă în grupa lor preliminară terminaseră pe locul al doilea, după iugoslavi. 

Atunci se califica la Euro doar prima clasată. După încheierea preliminariilor, UEFA i-a interzis Iugoslaviei să participe la Campionatul European, din cauza războiului sângeros care pornise în fosta federație. Danemarca a fost invitată în locul Iugoslaviei și a câștigat competiția. Numai că frații Laudrup și colegii lor nu s-au prezentat la turneul din Suedia de pe plajă, așa cum sună mitul creat atunci. Danezii știau că existau șanse mari să beneficieze de locul iugoslavilor și au continuat să se pregătească în vara aceea, în așteptarea unui "wild-card".

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.