Inimă de leu

7 aprilie 1994. E data pe care o va ţine minte toată viaţa. E ziua cînd Alina Dumitru s-a apucat de judo. “Primul meu an­tre­nor, Emanoil Cîmpean, a venit la şcoală şi ne-a chemat să facem sport. Nu ştiam ce înseamnă, dar mi-a plăcut ideea de a mă bate. Eram în clasa a patra şi aveam doar 22 de kilograme”, povesteşte Alina.



Începutul nu a fost unul prea promiţător. “Făceam deja de doi ani judo şi nu învăţasem mai nimic. Erau fete care nu aveau decît şase luni de cînd veneau la sală şi mă băteau de nu mă vedeam. Primul cantonament însă, la Herculane, mi-a schimbat viaţa. Am privit cu alţi ochi an­tre­na­mentele, am luptat cu mai multă ambiţie şi rezultatele au început să apară”, subliniază bucureşteanca. În 1998, deşi era încă junioară, a luat bronzul la senioare. Imediat a fost cooptată în lotul naţional şi de aici a început sarabanda me­da­liilor. Fiecare turneu la care a par­ti­cipat a însemnat un succes. Cam­pioană europeană de cinci ori consecutiv, medaliată cu bronz la Mondiale, Alina a ratat de puţin podiumul olimpic la Atena. Pro­mite însă să-şi ia revanşa în China. Pentru asta se antrenează şase ore zilnic.

7 medalii are la seniori Alina Dumitru, cinci de aur la Europene şi două de bronz la Campionatele Mondiale

“Pe cît e de mică, pe atît e de puternică. Are o voinţă de fier şi o inimă de leu. Niciodată nu se dă învinsă. I-am spus că doar puţină şansă îi trebuie la Beijing ca să ajungă campioană olimpică”

Florin Bercean antrenorul Alinei

Cu mîna ruptă!

La Campionatul European pe echipe din 2001 a participat pe semnă­tu­ră! “Aveam mîna ruptă, de la Euro­pe­nele de junioare. Partici­pa­sem la o categorie superioară greu­tăţii mele şi mi-a căzut o ucrai­nean­că pe mînă. După fiecare meci plîn­geam de durere, dar nu m-am lăsat. Tot am cîştigat bronzul”, îşi amin­teşte Alina. Şi acum are pro­ble­me la umărul drept, suferind de bursită.



Mînca să intre în categorie

Paradoxal, dacă alte sportive se chinuie să poată face categoria, stînd nemîncate zile la rînd, Alina Dumitru nu a avut niciodată probleme cu greutatea. “La mine a fost invers. Au fost con­cur­suri la care trebuia să mănînc înai­n­te de concursuri, să pot să trec cîn­ta­rul. De exemplu, la Europenele din 2002, am participat la categoria 52 de kilograme, dar eu aveam doar 47! Şi cum nu puteam să mă înscriu dacă nu depăşeam 48 kilograme, în dimineaţa cîntarului am mîncat cum nu o mai făcusem niciodată. Pe cîn­tar am avut 48,100 kg”, povesteşte rîzînd Alina.

Alina Dumitru nu poate uita nici acum ce i s-a întîmplat la Jocurile Olimpice de la Atena. “Mai erau şapte secunde şi o conduceam pe chinezoaica Feng Gao. Ţin minte că mă prinsesem de piciorul ei, dar am vrut să fac o priză mai bună. Mi-a scăpat însă şi m-a fixat apoi. Cînd s-a terminat meciul nu mă mai pu­team ţine pe picioare”, îşi a­min­teşte Alina. Zilele care au urmat au fost de coşmar. “Visam că mă bat cu chinezoaica. Mă trezeam strîn­gînd perna în braţe. Şi acum, cînd mă gîndesc, îmi vină să plîng. Am fost la 7 secunde de o medalie!”.