Transferul de titlu la CS Universitatea Craiova! Mihai Rotaru, patronul oltenilor, l-a convins pe Alexandru Mitriță (28 de ani, extremă stânga) să se întoarcă la formația din Bănie.
Fotbalistul cu 18 selecții și 3 goluri marcate în tricoul naționalei României va pleca de la formația saudită Al-Raed, acolo unde a colaborat cu Marius Șumudică (52 de ani), și a semnat deja un contract valabil pe 3 sezoane cu CS Universitatea Craiova, scriu cei de la Fanatik. Informația a fost confirmată și de sursele Gazetei Sporturilor.
Alexandru Mitriță se întoarce la CS Universitatea Craiova
Sursa citată mai arată că Alexandru Mitriță a renunțat la o sumă foarte mare de bani, 3 milioane de euro, pe care ar fi urmat să-i câștige în următorii doi ani în Arabia Saudită, pentru a se întoarce la CS Universitatea Craiova.
Alexandru Mitriță a ajuns pentru prima dată la Craiova în iulie 2017, când oltenii l-au împrumutat de la formația italiană Pescara. Jumătate de an mai târziu, în ianuarie 2018, CS Universitatea Craiova îl transfera definitiv pe Alexandru Mitriță, în schimbul sumei de 730.000 de euro.
Alexandru Mitriță a mai stat un an la CS Universitatea Craiova, până în februarie 2019, când gruparea din Bănie l-a vândut în campionatul nord-american, MLS, la New York City FC, în schimbul sumei de 8 milioane de euro.
În perioada petrecută la Craiova, Alexandru Mitriță a jucat 60 de meciuri în tricoul alb-albaștrilor, reușind să marcheze 29 de goluri și să dea 11 pase de gol.
un trofeua cucerit Alexandru Mitriță cu CS Universitatea Craiova: Cupa României, în sezonul 2017-2018
Mihai Rotaru a mai vrut să-l aducă pe Alexandru Mitriță la CS Universitatea Craiova
În anteriorii doi ani, Mihai Rotaru, finanțatorul principal al craiovenilor și nașul de cununie al lui Mitriță, a mai încercat să-l readucă pe fotbalist la CS Universitatea Craiova. În anul 2021, Rotaru visa să-l repatrieze pe Mitriță în Bănie, dar s-a lovit de salariul pe care internaționalul român îl primea atunci la New York City, de 500.000 de euro pe an.
În luna iulie 2022, Mihai Rotaru spunea că bătuse palma cu Alexandru Mitriță pentru o întoarcere la CSU Craiova. Mutarea a picat însă, pentru că pe fir au intrat arabii de la Al-Raed, care l-au ademenit cu un salariu net superior.
{{text}}