Tenis

Irina Begu, victorie entuziasmantă în turul 2 la Roland Garros: a cedat doar 3 game-uri! Cu cine va juca în următoare rundă

Irina Begu // foto: Guliver/GettyImages

Articol de Sergiu Alexandru   —  miercuri, 31 mai 2023

Rămasă singura reprezentantă a României în turneul de simplu, Irina Begu (32 de ani, 27 WTA)  a reușit o calificare spectaculoasă în turul 3 de la Roland Garros. A câștigat în minimum de seturi, 6-3, 6-0 contra italiencei Sara Errani (36 de ani, 73 WTA).

  • Irina Begu va juca în turul 3 contra cehoaicei Karolina Muchova (43 WTA, 26 de ani)

Irina Begu și Sara Errani sunt cunoștințe vechi, duelând-se până acum de șase ori. Iar cu această victorie, românca a egalat scorul la meciurile directe.

Irina Begu, calificare spectaculoasă în turul 3 la Roland Garros


Românca a început meciul excelent, cu două break-uri și un game câștigat pe propriul serviciu. A făcut rapid 3-0, dar nu și-a putut menține avantajul. Errani s-a trezit, a făcut câte ajustări și a reușit să egalaze.

Dar Begu nu s-a lăsat afectată de faptul că și-a pierdut avantajul și că a făcut 5 duble greșeli în două game-uri de serviciu. 

Irina Begu, niciun game cedat în setul secund 

Partea a doua a meciului a fost la discreția Irinei Begu. A jucat perfect, nu i-a permis lui Errani să controleze schimburile și nu a cedat niciun game. A câștigat setul cu un categoric 6-0, calificându-se în turul 3.


7break-uri a făcut Irina Begu, din 8 șanse. Errani a făcut 2, din 2 mingi de break

Urmează un duel cu Karolina Muchova

Pentru Begu urmează un duel contra Karolinei Muchova (43 WTA, 26 de ani), care până acum le-a învins pe Maria Sakkari, scor 7-6(5), 7-5 și Nadia Podoroska, scor 6-3, 0-6, 6-3.

Iar Begu speră acum să își mărească avantajul la „directe”. Are 2-0 contra cehoaicei, ultima victorie având loc chiar în acest an, la Madrid (6-4, 7-5).

FINAL » Irina Begu - Sara Errani 6-3, 6-0

GAME, SET, MECI IRINA BEGU: Irina mai face un break. Câștigă setul secund cu 6-0 și se califică în turul 3

Game Begu, 5-0: Irina își câștigă game-ul de serviciu, după un joc excelent. Este la un pas de calificarea în turul 3

Break Begu, 4-0: Al șaptelea game la rând pe care îl câștigă Irina, care este la două game-uri de victorie

Game Begu, 3-0: Irina domină jocul în aceste momente. Mai câștigă un game de serviciul și este tot mai aproape de victorie

Break Begu 2-0: Irina continuă jocul bun. Face break și își mărește avantajul, reușind să returneze agresiv

Game Begu, 1-0:  Irina debutează cu dreptul în setul secund și își câștigă game-ul de serviciu

A început setul doi

SET Begu, 6-3: Irina Begu mai face un break și câștigă setul, după 39 de minute

Game Begu, 5-3: Românca își mărește avantajul. Câștigă pe serviciul ei și e la un game de câștigarea setului

Break Begu, 4-3: Irina revine în avantaj. A jucat din nou ca în primele game-uri și reușește un nou break

Break Errani, 3-3: Irina continuă jocul slab la serviciu. A făcut iar două duble greșeli, iar Errani a profitat și a egalat

Game Errani, 3-2: Sara și-a reglat serviciul. Mai câștigă un game și pune presiune pe Irina

Break Errani, 3-1: Italianca întrerupe seria de game-uri câștigătoare ale Irinei, Face break-ul și reduce din diferență, profitând de cele trei duble greșeli făcute de Irina

Break Begu, 3-0: Jucătoarea din România mai face un break. Joacă excelent în game-urile de retur și profită de fiecare ezitare a italiencei

Game Begu, 2-0: Irina joacă foarte bine și în primul game de serviciu, mărindu-și avantajul

Game Begu, 1-0: Irina începe meciul excelent, cu un break. A returnat agresiv și a controlat schimburile

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.