International   •   Campionate   •   ANGLIA

Mărturia dură a unui jucător de la Chelsea: „Vă spun că e departe de a fi așa”

Reece James // FOTO: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 31 mai 2023

Reece James (23 de ani), fundașul echipei londoneze, a împărtășit fanilor un fragment din jurnalul personal pe contul său de Instagram: „Accidentările mă afectează foarte mult. Când nu joc, simt că lumea este împotriva mea. Cel mai nesemnificativ lucru mă înnebunește”.

Reece James a jucat mai puțin de jumătate din meciurile sezonului la Chelsea. 

Din cauza accidentărilor și a problemelor cu care s-a confruntat, fundașul de 23 de ani n-a fost titular decât în 14 dintre cele 16 partide disputate, într-un sezon în care echipa londoneză nu numai că nu a prins cupele europene, însă a terminat pe locul 12, cu 16 eșecuri și golaveraj negativ! James a vrut să împărtășească fanilor „albaștri" experiența avută în acest sezon și dezamăgirile, pe care le-a trăit într-un campionat de coșmar, cât mai rapid de dat uitării.

Reece James: „Am învățat din eșecuri mai mult decât din succese"


„Sezonul 2022-23 s-a terminat. Nu a fost nici pe departe aproape de așteptările noastre, a fost o crudă verificare a realității. Am suferit nenumărate accidentări și am petrecut multe nopți nedormite, dar am învățat multe. Mai multe decât am învățat când am avut succese. 

Știu că va veni ceva mai bun. Vă promit. Ne vedem în curând, cu dragoste mereu!", este unul dintre pasajele „scrisorii" publicate pe contul său de Instagram.

 Fotbalistul englez a recunoscut că evoluțiile echipei de pe Stamford Bridge nu s-au ridicat la nivelul pretențiilor.

Reece James: „E o călătorie nebună, plină de suișuri și coborâșuri"


La mesajul text de pe Instagram, Reece James a adăugat mai multe imagini, una dintre ele din jurnalul personal care corespunde zilei de 18 mai și pe care a scris-o, după cum a precizat chiar el, la douăsprezece fără un sfert seara. 

Pasajul reflectă starea lui de zi cu zi și suferințele sale: „Accidentările mă afectează foarte mult. Când nu joc, simt că lumea este împotriva mea. Cel mai nesemnificativ lucru mă înnebunește. Nu este bine sau normal, dar asta e ceea ce simt. Încerc foarte mult, dar mental este dur, super dur și epuizant.

Lumea exterioară crede că această «viață de fotbalist» este viața perfectă, dar permiteți-mi să vă spun, este departe de a fi. Mulți oameni nu vor ști niciodată ce este. E o călătorie nebună, plină de suișuri și coborâșuri".

În acest moment, sunt la cel mai scăzut nivel al carierei mele. Este dur de acceptat, dar, cu muncă asiduuă și răbdare, lucrurile se îmbunătățesc. Fără ploaie, nimic nu crește! 



- Reece James, fundaș Chelsea

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.